o modificare necontrolată
care își găsește sensul
sunt tot mai multe zile petrecute în degradare
la picioare stau extinse
pături de iarbă umedă pe care s-a format
atașamentul
îmi migrează dinții la dreapta
spațial nocturn
cu nasul în perna
altcuiva
străpung visul cu coastele
sunt tot mai multe zile petrecute în degradare
la picioare stau extinse
pături de iarbă umedă pe care s-a format
atașamentul
tatăl nostru care ne angajezi pe toți păstrez speranța că în fiecare seară vom coborî grilajele de fier în același timp că pîntecele saturat de polizaharide ne va expulza deodată pe…
dinții rezistă sute de ani unele dintre cele mai fascinante lucruri pe care le știm despre noi le știm fiindcă ne-am studiat dinții nu prețul la un cabinet în berceni sau colentina nu cât mai e ața…
ai început chiar să gâfâi
să lovești enervat scaunul de sub tine
cu un călcâi prin care trece un fior de durere
care s-ar cere urlat în afară
mergi la cel mai rău om
pe care-l cunoști
iubește în limbajul lui
vezi ce se întâmplă
6:17 nu există criză de timp există o nemulțumire constantă pun ceasul în fiecare seară să sune la 6 dimineață opresc ceasul mă trezesc la 6.17 de fiecare dată mă dau jos din pat nu știu ce s-a…
când mă gândesc la noi văd roșu.
îl văd în ceaiul de fructe de pădure
în reflexia felinarelor târzii
în căpșuni și-n coacăze și-n zmeure și rodii –
tot ce e intens e roșu.
în camera goală cu pereți subțiri decojiți
de unghii tocite roase zi de zi
un televizor cu tub stă într-un colț
așteptând învierea
Când inteligenţa artificială o să ne poată vorbi nuanțat despre război, despre victime și agresori, despre accesele noastre periodice de iraționalitate, despre micul Ich refugiat în psihoschema care…
Pentru că vorbesc cu mulți
spun și nu spun lucruri
pentru că vorbesc cu alții
întind o linguriță plină cu zahăr
Cântecul meu e despre o lene ancestrală și meridională
strălucește stins în ochii pisicilor
suflă pe ascuns în jăratec
aude strigile de noapte
peste răcoare se așterne altă răcoare
Aici memoria ți-e descompusă în taguri.
mă distanțez de greutatea pielii
strânsă la apă franjuri. când nu dorm,
mă dezleg peste toate celelalte paturi nefăcute;
când stau pe spate, mă imaginez mică.
Biroul din stejar sculptat de A.
stă lipit de fereastră și eu
privesc la poligonul format de cele două blocuri din față
ciorile care se zbat să-și găsească locul
Nu mai puțin de 6 ore, nu mai mult de 9, pentru supraviețuire.
Nu mai puțin de 6 ore, în transă, visând la ceea ce ziua nu poate permite.
poate că a scăpat teafăr însă
ne uităm tăcuți cum stima de sine
ca o exuvie plesnește luciul lichid
ori crapă la contactul cu roca