SHYGARÇON: „Ajungi, fără să‑ți dai seama, în grădina lui Lynch.”

La doi ani de la lansarea single‑ului I, OBEAH revine cu un videoclip care îi oferă piesei o nouă dimensiune. Regizat și realizat de Shygarçon, videoclipul transformă universul sonor al piesei într‑o experiență vizuală construită în jurul atmosferei de mister și al texturilor care definesc muzica lui OBEAH.

Single-uI a fost produs de Marius Costache, care colaborează recurent cu OBEAH. Piesa face parte din explorarea sonoră a lui OBEAH pe platforma Sound of Art to Come, aflată la intersecția dintre dub, electronic, spoken word, rock și influențe balcanice & caraibiene. Sunetul lui OBEAH pornește dintr‑un dialog între memoria locală și imaginarul global, între instrumente și texturi tradiționale și producția electronică contemporană.

Mai jos, un dialog între OBEAH și Shygarçon, în care rolurile de intervievat și intervievator sunt interșanjabile.

OBEAH: De unde a pornit ideea vizuală pentru I? Ce ai auzit în piesă și cum ai ajuns de la sunet la povestea asta?

SHYGARÇON: Piesa mi‑a plăcut foarte mult încă de când am ascultat prima oară albumul JOY. M‑a prins atmosfera ei și vocea aproape hipnotică, dar și jocul de texturi sonore și micile layere care apar pe parcurs – alarmele, acel aye! de pe refren, ritmul balcanic foarte apăsat. Toate astea se leagă în mintea mea într‑un fel de univers noir balcanic, peste care alarmele adaugă și o ușoară senzație de SF.

Prima imagine concretă pe care am avut‑o a fost cu tine conducând singur, noaptea, pe un drum prin munți. Apoi mi s‑a părut interesant să‑ți fac poze și să încerc să te introduc, prin AI, în acest univers. Povestea din clip a fost inspirată de versul din refren: Everybody wants a little piece of I. M‑a făcut să mă gândesc la un personaj feminin urmărit din toate părțile. Apoi apare un personaj masculin care o câștigă cumva. Și de aici am dezvoltat o mică idee SF care se va desfășura pe încă două clipuri, care sunt în lucru.

OBEAH: Clipul spune practic aceeași bucată de poveste cu un loop de aproximativ 50 de secunde. De ce ai ales structura asta și cum faci ca repetiția să devină parte din experiență, nu doar o bucată de film repetată?

SHYGARÇON: Mă fascinează de ceva vreme forma asta. Am remarcat‑o prima dată la West Coast de Lana Del Rey, unde varianta official audio folosea un fragment foarte scurt din clip, repetat ca un GIF. Iar eu preferam această variantă de video, pentru că îmi dădea o senzație mai interesantă decât întreg clipul. Mai recent, am regăsit ceva asemănător în videoclipurile de la Deafheaven de pe albumul Lonely People with Power. Mi‑a plăcut ideea că poți construi astfel o identitate vizuală pentru mai multe piese, în loc să alegi doar una sau două de pe un album, și, în același timp, să lași o poveste să avanseze fragmentar de la un clip la altul.

Dar acel loop are și ceva hipnotic pentru mine. Aceleași imagini ajung peste alte momente ale piesei și observi că se potrivesc, dar un pic altfel. E un fel de efect Kuleshov gândit între imagine și muzică. Mă fascina chestia asta de când eram mic: când televizorul era pe mute, iar radioul pornit, mi se părea că muzica de la radio se potrivește cu imaginile de pe ecran. Poate nu chiar perfect, dar oricum, se crea un mic tandem între TV și radio.

OBEAH: Am început să lucrăm împreună la clipuri cu IA în 2024 – mai exact, cu clipul pentru Nightcall (după Kavinsky), dar avem de mult un limbaj comun – rock alternativ, anii ’90, B‑movies, horror –, și încă de la Brixton Riot (2015), când eram în Crowd Control, ni se spunea că imaginile noastre au ceva lynchian. Uitându‑te acum la I, ce simți că a rămas neschimbat în universul și felul nostru de a lucra? Și ce crezi că s‑a schimbat între timp?

SHYGARÇON: E funny că, deși îmi place foarte mult Lynch, nici aici, nici la Brixton Riot n‑am încercat conștient să fac ceva lynchian. Și totuși am auzit asta de la prieteni. Probabil pentru că m‑am dus spre acea zonă dark, aproape onirică, în care simți că lucrurile au o logică, dar nu înțelegi exact care e. Și așa ajungi, fără să‑ți dai seama, în grădina lui Lynch.

Nightcall a apărut mult mai din reflex. În perioada aia, acum vreo 2 ani, abia începeam să experimentez cu IA: construiam universuri cyberpunk, puneam personaje să flirteze cu camera și le animam ca să învăț ce pot scoate din asta. Când am auzit piesa, imaginile – în cea mai mare parte – existau deja și s‑au potrivit perfect cu senzualitatea cyber‑romantică a melodiei. Am făcut din secvențele video un loop, care accentua atmosfera hipnotică de oraș futurist nocturn, populat de personaje pierdute, parcă mereu în drum spre ceva ce nici ele nu știu să numească. În clipul pentru I am păstrat formula, dar am dus‑o un pas mai departe: loopul nu mai repetă doar o stare, ci și o mică poveste.

OBEAH: Personajul feminin din clip vine din We Are Grain, colectivul tău de AI fashion models. Cum a apărut proiectul și cum ai ajuns să transformi unul dintre modelele lui într‑un personaj al poveștii din I?

SHYGARÇON: We Are Grain e o idee foarte proaspătă, deocamdată mai degrabă schițată decât construită propriu‑zis. În momentul ăsta există ca o pagină de Instagram – we.are.grain –, cu câteva fashion models făcute cu IA și câteva mini‑editoriale. Ideea e să cresc organic acest proiect, prin colaborări indie ca acest videoclip și prin exerciții personale în care să explorez potențialul și versatilitatea conceptului pe zona de fashion, film & music videos.

Iar acuma, să facem un chiasm, să schimbăm rolurile în interviu.

SHYGARÇON: Au trecut aproape zece ani de la perioada Brixton Riot și între timp amândoi ne‑am dus în tot felul de direcții. Cum e să lucrăm din nou împreună acum și ce simți că s‑a schimbat în felul în care ne înțelegem creativ?

OBEAH: Mi se pare că încă profităm de faptul că suntem pe aceeași frecvență – și vizual, și sonor. Ca și tine, sunt mare explorator muzical și, desigur, fan al filmelor indie, pe care unii le numesc cult și underground. Cred că amândoi suntem mari fani ai libertății artistice și ai filmelor de autor, și de asta eu explorez sunete balcanice, caraibiene și rock electro, inspirate de mentorii mei nebuni, Rodion Roșca și Mark Stewart, și de colaboratorii mei constanți, Petru Bîrlădeanu și Marius Costache, cei care au definit cum sună Sound of Art to Come, alături de Dub Colossus și Transglobal Underground. Iar tu ai inspirații similare, cum e Leftfield, ba chiar experimentale. Mulți oameni și prieteni numesc experimental ceea ce fac eu. De aici și relația noastră de peste un deceniu: nu suntem genul care să meargă pe trenduri, ci mai degrabă suntem trendsetteri.

SHYGARÇON: JOY mi se pare un album foarte complex ca producție și ca univers sonor. Cum s‑a construit proiectul în formula asta, cu tine la voce și concept, Marius Costache la producție, synth‑uri și mix, Valentin Bîrsan la chitare & bass și Tavi Scurtu la tobe și percuție? Cât din lumea albumului exista deja în mintea ta și cât a apărut din întâlnirea dintre voi?

OBEAH: Mi‑am dorit o trupă pentru albumul JOY și, cu ajutorul lui Marius Costache, Vali Bîrsan și Tavi Scurtu, am reușit să fac asta în studio. Nu am reușit live, însă e în regulă, ne vom sincroniza noi când e momentul potrivit. Eu am pornit cum îmi place de obicei să fac: am făcut o sesiune de tobe și percuție în studio cu Tavi Scurtu. La butoane, evident, Marius Costache – colaboratorul meu de pe Lil Obeah in Dub, Lil Obeah in Jazz și Everyday Is Halloween, albumele mele precedente. În mintea mea, știu ce pot face și în studio, și live, însă magia se întâmplă când energia mea converge cu cea a creatorilor din jurul meu. Și cu toții au un stil distinct și un nivel de profesionalism și dedicație incredibil, de asta a ieșit un album fenomenal, dar care, evident, în România nu a avut impact. Pare că tot ce fac are potențial de export, iar piesele au fost difuzate des în State și în UK de radiouri de specialitate.

SHYGARÇON: Și vizual JOY are o identitate foarte puternică. Coperta făcută împreună cu Alexandru Daș e un mic univers în sine – aglomerat, straniu, cu ceva medieval, psihedelic și ocult în același timp. Cum a apărut imaginea asta și ce legătură are pentru tine cu titlul JOY și cu lumea albumului? Cât ai venit tu cu conceptul și cât a venit Alexandru cu propria interpretare?

OBEAH: Da, sunt fan al omului și al lucrărilor lui Alexandru Daș. Am cărțile la ale căror coperți el a fost art director și realizator, am discul Ver Sacrum de la Valerinne și câteva dintre casetele lansate de ei. Îl admir pe Alex pentru emisiunea de la Black Rhino Radio, unde este un curator excelent, și îl admir ca chitarist. Am avut noroc: după ce am finalizat albumul, lui Alex i‑au plăcut piesele și, după un scurt brief, am ajuns pe aceeași lungime de undă și a făcut 4 coperți de single, coperta principală și un clip visualizer pe care l‑am proiectat la lansarea din Club Control. Mulțumesc mult, Alex, că ai ajuns, și da, știu că ți‑ar fi plăcut să auzi un full band live experience, dar sper să ajungem și acolo.

SHYGARÇON: Eu am ajuns să folosesc tot mai mult IA ca instrument vizual, dar sunt curios cum o vezi tu din partea cealaltă, ca muzician și artist vizual. Ce te‑a făcut să rezonezi cu imaginile din Nightcall, și acum din I? Există ceva în estetica asta cu IA care simți că se potrivește natural cu universul OBEAH?

OBEAH: Eu cred, ca și tine, că inteligența artificială este un instrument care, în mâinile creativilor, împrumută din personalitatea lor. Cele două clipuri sunt diferite, dar au în comun o estetică fashion glam mystery care ne reprezintă pe amândoi – și Sound of Art to Come, și We Are Grain Collective. Eu, cu Marius și cu Petru, dar și cu Transglobal Underground, am folosit instrumente cu IA de curățare de noise în înregistrările cu care am lucrat și am realizat piese și colaborări la distanță cu trupe și artiști din UK, State & Italia. Chiar a fost un instrument benefic, pe care îl recomand tuturor creatorilor. Când am văzut că la Oscaruri au fost discuții la The Brutalist legate de utilizarea IA pentru voce, mi s‑a părut puțin exagerat. Cred că, dacă îmbrățișăm IA ca instrument, avem parte de beneficii legate de timp și bani. Nu cred că aveam buget să facem Nightcall și I fără să existe un proces de creație care să implice IA. Producțiile pentru genul acesta de clipuri ar fi costat mult și ar fi durat. Nu recomand creatorilor să ardă etape prin IA, ci să îl folosească ca să se exprime când nu au buget.

Andrei Bucureci