ramificații
cînd l-am cunoscut pe bărbatul care
nu distinge culorile am primit
o cutie cu gărgărițe de ciocolată
doar ca să mă vadă cum dezmembrez
acei gîndaci din staniol
îl interesează lucrurile mărunte
ori cele a căror masivitate devine străvezie
pe măsură ce după-amiaza se confundă
tot mai mult cu înserarea
cînd îmi spune că în nervurile negre
care însuflețesc cîmpia albă
el recunoaște precis
un nou organism aparținînd
unui nou regn ori chiar
altei stări de agregare
și că entuziasmul descoperirii îl amețește
dar că și ăsta e un semn sigur
al vitalității
eu îmi accept înfrîngerea și fotografiez
umbrele stejarului abia îmbobocit
și oricum continuă
starea de bine sînt plămînii
cărora le pot umple cu aer
pînă și alveolele vestigiale
atunci mă gîndesc că pentru cei ca el
capacitatea toracică trebuie să susțină
temeritatea unor idealuri
cît se poate de stranii
zîmbetul meu îi traduce ideea
mai degrabă inexact de parcă
i-aș mărturisi că nu îl înțeleg
nicicum o naivitate prefăcută
de care mă rușinez ea îmi trădează
acreala reproșului și nu seninătatea
destrămării așteptate
întotdeauna la apus
germinal
cum sap neobosit
oare cu mîinile și cu picioarele
cînd prin refuzul de-a clipi
aici ochii excavează și jupoaie
cum mă acopăr cu pămînt și tufăriș
cum simulez o cloacă aurie
împotriva stresului oxidativ
rostesc încurajarea somnului
și mantre mult mai bizare
pentru cei care au vrut să lingă var
și palmele protectoratului amăgitor
cînd urcă și mă-ntreabă cum mă simt
le spun că traversez podețul însorit
dar mă afund
spre rădăcini unde miros
deznodămîntul lîngă care
mă lingușesc
craniu rînjit
și-atîtea oase lungi al căror scop
e doar să freamăte în ghioc
cineva cu degete de gheață
îmi așază pe cap și pe față
masca trinității a lui shota
ca ultim resort să mă încredințez
febrei convulsive să mulțumesc
pneumoniei pentru plasmă
înstrăinat
de fascinația chipului multiplu
cînd tremur cînd mă-nvinețesc
sub greutatea mucavalei și a fildeșului
înseamnă
că în sfîrșit voi stabili
legătura sangvină cu miceliul
voi dezgropa
un soare laxativ din crustă
și melanomul său cleios
iar dacă-ncerc să urlu bucuros
de capilarele moi din ombilic
nu mai aud decît bîzîitul
de catalizator de parcă
narcisele s-ar prăvăli
din cer în loc să răsară
prin spînz prădători histaminici
și-ai vieții mele liberiene
olfactorium
gesticulează pășește precaut
prin pata de smirnă sărbătoarea
nu-l ajută deloc chiar și așa
conturul aproape vibratil
de-a lungul cămășii cadrilate
îl supralicitează un orizont personal
al evenimentelor spre care
cu toții gravitează pe cînd el
se preface că dispare
din încăperea unde roiesc
șușoteli și se pasează
crudități oțetite
mă conving
că își desfășoară mosorul de cuvinte
cu intenție exantematică atunci
dă drumul traversei de oțel
și începe plonjonul către
articulația învolburată a canionului
frînturile pereților stîncoși
preschimbă ocrul într-un alb auster
ce contrastează cu netezimea
alcătuită din lamele sporifere
a scaunelor ginkgo
și pe aici îmi zic
trebuie să fi trecut claude lalanne
apucă să se agațe de pilon
mai jos inima-i bubuie sigur
s-ar fi făcut terci acolo
în pîrîiașul care de sus părea fluviu
poate că a scăpat teafăr însă
ne uităm tăcuți cum stima de sine
ca o exuvie plesnește luciul lichid
ori crapă la contactul cu roca eu
nu-i voi spune cît îi urăsc imprudența
cum pentru mine el nu mai înseamnă
de acum nimic nici nesperata inhalație
cu silphium cum un titan
cu diareea curgîndu-i șiroaie
pe picior nu mai strămută
decît umilința
