aici e totul prea limpede ești un caracter
nu neapărat un semn scobit în piatră sau metal
nici o literă ci un simplu caracter
poți să-ți pui pe tine orice fel de piele
orice culoare pătrată să fie…
cerc sau sferă nu ai cum să fii
dar la un moment dat vei înțelege
că nici pătrat nu e rău
acum trebuie să fii atent tunelul
ți se așterne deja la picioare
uneori se curbează pe neașteptate
se întinde amarnic precum un elastic
se cască deodată în năprasnice vârtejuri subțiri
roșiatice ai zice că te-a azvârlit cineva
într-o baie de sânge cu picături care se preling
pe pereții curbați la o viteză amețitoare nici nu ai
timp să le bagi pe toate în seamă trebuie
să înaintezi să te strecori odată printre rotițele
ceasornicului ruginit
rămân în urmă șiroaiele înfiorate de sânge
accelerezi te izbești acum de câte un soare mic
care te umple parcă de energie
cât să ieși în sfârșit din tunelul roșiatic
să străpungi un nou nivel
un alt univers dacă vrei: peisajul
se modifică de îndată – acum e totul cenușiu
umbros, metalic ca și cum goana te-ar fi purtat
în miezul unui cilindru de metal
mai răcoros – mai ușor de respirat
atenție, aici ești dublu
ca și cum o sabie parcă te despică în două:
jumătate din cubul care ești plutește sus, pe tavan,
iar cealaltă jumătate
se târăște ca un șarpe pe podea…
pare imposibil să te stăpânești așa rupt în două,
dar nu ai de ales respirați sacadat transpirați
emoțiile ajung în gâtlej ba parcă și stomacul se
crâmpoțește gata să se prelingă în franjuri
și nervuri albăstrui
dar asta face parte din plan nu vă înspăimântați
știți amândoi și tu și cealaltă jumătate de cub că
totul se termină în curând
în câteva clipe
urmează să vă reuniți și să vă lipiți la loc
apoi nu-ți rămâne decât să treci repejor
ca un fuior prin strecurătoarea asta
ca să ajungi la nivelul următor
ai impresia că s-ar termina și calvarul ești din nou
același cub caracter de la început zbori peste câte un romb
acum un trapez un hexagon
sau deodată extaziat te avânți închipuind în spațiu
o hiperbolă țopăi și sari lăsând în urmă
o dâră subțire de sevă urma ta, în definitiv
poate un pic mai puternică, mai zdravănă,
de-acum îți închipui că nimic nu poate fi mai rău
ba poate
pielea nu se va smulge de pe oase dar triunghiurile
astea mici izbucnite ca niște zimți
ca dinții de fierăstrău
cu vârfurile gata să te spintece sau să te explodeze
ar fi cazul să te înspăimânte
nu scapi decât dacă te folosești de ele ca de o trambulină
acum sari dintr-unul în altul
ca un fachir pe deasupra cuielor lui
salturi mici repezite sacadate
care ajung să se potrivească imediat cu icnetele tale
ai început chiar să gâfâi
să lovești enervat scaunul de sub tine
cu un călcâi prin care trece un fior de durere
care s-ar cere urlat în afară
în schimb, înghiți în sec într-adevăr
mai mori din când în când
Poemele fac parte din volumul 01100100 01110101 01101000, în curs de apariție la editura Fantomas, creată de Vasile Leac.
