Am lăsat un mesaj
pe geamul aburit
al chioșcului închis:
M-am întors, dar tu nu erai aici
să mă vezi plecînd.
E paradoxul clasic
al oricărei întîlniri ratate:
Cineva trebuie să fie
martorul absenței, ca ea să conteze.
Poate că ar trebui să scriem
o scrisoare primăriei
despre felul cum lumina de la ora patru
ne manipulează amintirile.
Dacă am fi avut un plan B
probabil că acesta ar fi fost
momentul să-l ardem.
Nu e nimic mai trist
decît o hartă ce arată exact
unde te afli
fără să lase loc pentru eroarea
aceea glorioasă ce te-ar putea
duce spre mare.
Să presupunem că patul
e o ipoteză
aceasta e marea ofensă a
obiectelor: ele rămîn
și noi ne strecurăm printre ele
ca niște fantome
căutăm o substanță
pierdută demult într-o tentativă
eșuată de a deveni spirit pur.
Dar despre ce vorbeam?
întrebi tu
vorbeam despre cum amintirile
nu sînt fotografii
mai degrabă niște ferestre
prost izolate
prin care curentul aduce
mirosul de iarbă tăiată din 1994.
Și astfel, după-amiaza
continuă să se reverse
și să păstreze
secretul intruziunii
de azur.
Slavă indiferenței
mecanismului perfect.
Esența e schimbarea
spunea vocea de la radio
sau poate era doar vîntul
prin gardul de sîrmă
sau poate un violoncel
lăsat în ploaie
pentru atmosferă.
Poemele fac parte din volumul Purgatoriu, care apare în curând la deja celebra editură Fantomas. Cele 32 de desene care ilustrează poemele au fost realizate de Ana Maria Micu (Dorohoi, 1979), artistă reprezentată de Mind Set Art Center din Taipei. Tehnica ei predilectă este pictura, dar uneori trece fluid înspre desen, animație sau video. Printre expozițiile ei personale se numără Woman, Scaffolding (Mind Set Art Center, 2024) și Mână stângă spre priveliște depărtată (MNAC, 2022).
