În ultimele săptămâni, am călătorit prin Brazilia de la nord la sud, creionând un itinerariu pe cât de improvizat, pe atât de ambițios. Nu știu exact de ce am hotărât să vin aici. Poate am dorit să-mi retrăiesc o parte din tinerețe, cu gusturile ei ciudate și riscante – acum 13 ani, am trăit pentru o scurtă, dar foarte frumoasă perioadă în Brazilia. Sau poate am vrut să mă rătăcesc, să uit de viața de adult plină de tracasări. Sau poate am avut chef să profit de privilegiul european, să zbor într-un colț de lume îndepărtat, să dau frâu liber spiritului meu aventurier, ca turistul agnostic al lui Vintilă Mihăilescu.
Incertitudinea asta m-a urmărit pe tot parcursul călătoriei. De la oceanul furios și imprevizibil care mă trage spre el cu fiecare maree, aruncându-mă apoi spre stâncile ascuțite, până în mijlocul dens și umed al pădurii tropicale, unde am simțit necunoscutul gâdilându-mi pielea. De la porturile imense înțesate cu oameni și mărfuri, învăluite în iz de transpirație și mirosuri pământii de cafea, până la râurile negre și adânci în care îmi văd corpul dispărând. De pe străzile parfumate, pline cu magazine mai scumpe ca în Europa, până în cartierele mizere, unde îmi înțeapă nările miasmele de pubele încinse, izul de aracet și plastic ars.
Am plonjat într-un hățiș de senzații: gustul de acerola și maracuja, spuma valurilor înghițindu-mi coapsele, picăturile de ploaie prelinse pe frunte de pe o frunză de palmier, nopțile de samba și bossa nova, bucuria râsului și cântatului în portugheză, a dansului cu necunoscuți în mijlocul străzii. Dar am avut parte și de indispozițiile tropicale: indigestie, dureri de burtă, febră, înțepături de insecte.
Între plăcerile gustului și aburii febrei, o lume întreagă mi s-a revelat, stranie și îndepărtată, periculoasă și primitoare, carnală și alunecoasă, un univers greu navigabil pentru tabieturile mele europene.
Brazilia e frumoasa ca fragilitatea unui sărut furat sub o ploaia torențială. Sălbatică precum țipatul unei maimuțe-capucin ce face să vibreze o frunză solitară de alocasia. Diversă ca lumina reflectată de țepii unui arici care doarme cu botul în pământul umed.
