În medie cam o dată la 3 luni mă întreabă cîte cineva dacă nu cumva io sînt cel care administrează pagina numită Bogdan Onician. După ce am primit întrebarea asta acum două luni de la un cercetător al iconografiei creștine care mi-a împrumutat Christian Atheism (Žižek, 2024), zilele trecute m-a abordat pe aceeași tema un poet ieșean, iar răspunsul meu a fost în ambele cazuri că nu – pentru că ăsta e adevărul. Habar n-am cum de s-a format ipoteza asta, dar am infirmat-o încă de acum un an:
„Bogdan este o persoană [reală] diferită de mine, o persoană care își vede de treaba ei, la fel cum eu îmi văd de a mea. Desigur, niciunul dintre noi nu ascunde că avem împreună un cont pe Poe.com [un agregator de boți inteligenți], dar fiecare lucrează acolo în legea lui.”
Că ne place sau nu, Bogdan Onician a scris o pagină importantă în istoria română a generării de imagini cu ajutorul inteligenței artificiale. Multă lume a comentat că, de multe ori, lucrările lui aveau idei simpliste și o stilistică de bîlci (cît de asumată nu știm), însă detractorii lui rareori au negat forța emoțională a multora dintre imaginile lui. Deși eu însumi am avut numeroase obiecții ideatice și stilistice la praxisul onician, l-am încurajat de fiecare dată să continue, mai ales în direcția neoartei religioase, care, după mine, e componenta cea mai semnificativă a portofoliului său.
Ce face el acuma nimeni nu știe, dar cert e că, for better or for worse, acea perioadă creativă din viața lui și a noastră s-a încheiat – și s-a încheiat așa cum trebuie, adică fix în vârf, cu Firea în roșu, cu crucea la gât, în mijlocul unei camere infernale de azil. Dacă e să am o bănuială, aș crede că Onicianul coace o nouă paradigmă a producției artificiale de imagini.
Dar pînă să vedem cum arată acest nou avatar onician, i-am revizitat portofoliul și am ales alte două dintre imaginile lui cele mai puternice, ambele rămase – din fericire – modest apreciate, ceea ce le confirmă statutul de lucrări-cult ale artei generative din Republica Română. Cea din capul articolului a trecut aproape nereperată de radarul public, mai ales că, atunci când a postat-o, avea probabil, cea mai classy ilustrare muzicală din tot ce ne-a dat Onician la ascultat – Leonard Cohen: You Want It Darker.
Aferim, bro!
