la tine cum e?
hello, confrate cu carte întru luptă de clasă și egalitate. la mine‑i așa:
nu mama,
nu tata,
nu frați,
nu surori,
nu funcții,
nu poziții,
nu intervenții,
nu sprijin,
nu bani.
câți frați?
trei.
câți mai trăiesc?
doi.
părinți?
una.
locul de muncă?
laborantă în panificație,
casnică, de când m‑am născut eu.
al câtelea copil sunt?
al patrulea,
la doisprezece ani după ultimul.
tatăl?
mort acum șase ani.
unde lucra?
în construcții.
ce meserie?
maistru.
plecări în străinătate cu munca înainte de 90?
nu, la niciunul.
la tine cum e?
lena paul
vreau să simt bucuria lenei paul
atunci când
cu cât mai mulți
cu atât mai bine
o față ca a ei
nu lasă loc de dubii în mintea nimănui
când se bucură toată lumea se bucură cu ea
când aproape plânge
toată lumea știe că plânge de plăcere
de foarte multă plăcere
lena paul nu poate fi niciodată tristă
ea nu ia niciodată pastile pe rețetă
totul e pop pop pop
nimic în ochii ei mic
nimic puțin
totul mare și mult
și tare mereu foarte tare
lena paul va fi fericită în locul oricui
și nu va lua niciodată locul nimănui
unde stă
stă bine
stă bine rău
și râde
inclusiv cu ochii
nu pare că vreodată i‑ar fi greu
am casă
am casă i‑a zis
și a dus‑o la calea ferată
cu o mamă bolnavă încă bocind după bărbatul mort de cinci ani
și o bunică pe picioarele ei
se culcau unul cu altul numai când treceau marfare cu multe vagoane
le învățaseră mersul
ea nu se putea abține și țipa mereu foarte tare când el o penetra mai adânc
la început a crezut că o doare
se agăța cu unghiile de umerii lui
îl privea în ochi și se trăgea mai aproape
țipa mai tare
marfarul trecea trecuse deja
pe pulpele ei sperma lui se scurgea
îl mângâia pe cap și trenurile
veneau plecau niciodată nu se opreau
vino cu mine i‑a zis am o casă
și a dus‑o la calea ferată
nu ca kant
la mine aici e ca și cum n‑ai fi la mine aici
da normal că te poți uita prin bibliotecă
alege ce vrei putem discuta despre orice
dacă îți dorești să ieși deschide doar ușa
eu practic dialectica alegerii conform căreia ești liber să îți ascunzi cel mai apropiat apropiat de poliție chiar dacă a ucis un om
nu ca kant
dar dacă el vrea să fie prost nu‑mi pasă honey ce culoare au ochii tăi
sau cât de lungă îți e pula
groasă să fie
din povestea asta eu aleg ce rămâne
de zis
mai târziu
la o bere
n‑am haite turme stoluri
Ei spun că dacă îți arăți rădăcinile tălpile îți vor fi linse
Dar rădăcinile mele‑s nomade nu au pământ stabil și nu sunt vizibile pentru împărțire teritorială
Felii de plăcintă servite cu stegulețe multicolore înfipte in ele
Deliciul celor care privesc ce fac nu se află în cum îmi înclin corpul spre o parte sau alta a genului
Plasarea pe o anumită raza a vreunui spectru nu mi‑a ușurat niciodată asteniile
N‑am haite turme stoluri și nici pâlcuri cu care să migrez în alte zone ale poeziei
Iar de mă vrei mă găsești în cărțile mele dacă‑s la raft atunci când se cere
Poemele fac parte din N‑am haite turme stoluri, un performance cu toate lucrurile despre care se spune că nu e frumos să vorbești. Și cu alte câteva despre care se vorbește prea mult. Cu spoken word, visuals și suficient zgomot cât să nu mai poți spune, la plecare, că n‑ai auzit.
Text & performance: Mina Decu
Visuals: George Roșu
Miercuri, 5 august, ora 19
Spațiul Cilindru, Suceava
Aleea Dumbrăvii, nr. 10
