Văd Bucureștiul ca pe un vortex de forțe care atrage tot ce poate spre centru. De altfel, așa a și fost gândită Capitala încă de pe vremea regimului ceaușist, care favoriza centralizarea și controlul de la vârf al țării.
De când locuiesc aici, sunt din ce în ce mai atras de marginile orașului, de ce se petrece pe lângă centrifuga Capitalei. Peisajul se modifică radical după ce ieși în decor, dinamica locului se schimbă, iar câinii vagabonzi sunt cel mai întâlnit numitor comun al periferiei. Îi găsești pe lângă șantiere, pe lângă proiectul major numit A0 (autostrada de centură a Bucureștiului), prin păduri și pe câmpii, înfometați, abandonați, înhăitați.
M‑am împrietenit cu oamenii care cutreieră pe lângă balastierele nesfârșite din sudul Capitalei, prin proiectele imobiliare abandonate încă de pe vremea crizei din 2008, cu scopul de a salva câinii abandonați, sălbăticiți. Probabil nu e singurul lor scop, dar așa s‑au legat de lumea care trăiește pe lângă oraș. În felul ăsta m‑am împrietenit cu Eli Vlad și Valentina Ichim.
Valentina Ichim
În timpul zilei, Valentina lucrează la salonul de bronzat al fiului ei, se ocupă de recepție și de clienți, iar de fiecare dată când are timp liber, se urcă în mașina ei, o Dacia Docker, o umple cu mâncare pentru câini și pleacă la drum. Zona ei de activitate e în jurul comunei Cornetu, unde cunoaște fiecare cioban, fiecare exilat urban refugiat în barăci sau case abandonate, muncitori și șoferi de TIR.
Valentina își conduce Dacia pe drumuri pline de hârtoape și se oprește în locurile știute doar de ea și de câinii câmpiilor. Iese din mașină, câinii o înconjoară voioși, nu de foame, ci de bucuria revederii. După ce le toarnă bobițe cumpărate din donații peste care pune iaurturi expirate primite de la Mega Image, Valentina merge spre următoarea destinație.
Ce mă fascinează la Valentina e solidaritatea care o leagă de cei care au grijă de câini. E o solidaritate a câmpiei, a iubitorilor de câini care reușesc să prindă și să sterilizeze animale, să le hrănească și astfel să umple golul lăsat de nepăsarea cetățenilor și de autoritățile locale și centrale inapte să gestioneze problema câinilor fără stăpân.
Eli Vlad
Eli Vlad are un adăpost lângă comuna Bolintin Deal: Bruno Shelter. E unul dintre cele mai frumoase și verzi din câte am văzut – câinii aduși în acest adăpost sunt binecuvântați. Am însoțit‑o pe Eli într‑o misiune cu camera de filmat: am capturat și dus la sterilizat niște cățele de pe lângă satul Dârvari.
Eli a pregătit trei cuști și momeală din salam tăiat bucățele, și am trecut la treabă. Trebuie mult curaj să faci asta: odată ce un câine e pe jumătate în cușcă, momit de salam, Eli trebuie să se miște rapid, să‑l împingă de fund și să închidă ușa rapid, ca să nu fie mușcată. Eli reușește să facă toate astea natural, fără nici o poticneală sau urmă de ezitare. Castrează cățele în zona de est a Capitalei de mai bine de 10 ani.
E o luptă cu morile de vânt, dar pentru mine aceste acte de donquijotism sunt relevante pentru cum privim relația cu animalele non‑umane. Valantina și Eli tratează câinii ăștia ca pe semenii lor, fac eforturi enorme pentru ei.
În zona volatilă și deseori violentă a periferiei Capitalei, cu traficul asurzitor al șoselelor, cu balastiere care schimbă relieful și depozite nesfârșite – un spațiu de tranziție și de mișcare continuă pe unde hălăduiesc animalele care rezistă mediului –, Eli Vlad și Valentina Ichim decid să se oprească și să facă ordine în haos. Un act de curaj și de rebeliune.
