Mi‑au ajutat Athena & Hermes de‑am intrat și‑n Ministerul Justiției. Arată rău. La fel ca Judecătoria Sectorului 3. Partea pentru public, cel puțin. Aia pentru angajați aud că e mai aranjată. La Minister am ajuns că am o treabă mică de tot cu Justiția. Concretizată sub forma unui dosar pe care l‑am depus la tribunal în iulie. În dosar, niște acte. Dintre care unele au termen de valabilitate. Iar la unul a expirat valabilitatea. Că au făcut magistrații grevă. Aproape două luni. Deși, înțeleg de la juriști de nădejde că, legal, magistrații nu pot face nici politică, nici grevă.
Și totuși, au făcut una dintre cele mai lungi greve din istoria postdecembristă a Republicii Române, dar nimeni n-a pățit nimic: magistrații‑s bine, au rămas cu pensiile speciale, plus că și‑au luat salariile pe cele două luni de grevă, care au venit după cele două luni de vacanță judecătorească de vară. Deci 2025 e anul în care s‑a consemnat și una dintre cea mai lungi vacanțe plătite a unui corp profesional român – 4 luni.
Și pentru că, din cauza grevei, mi‑a expirat valabilitatea la o țidulă din dosar, am făcut iar cerere, cheltuială & drumuri. Dar nu m‑a deranjat neapărat, că‑mi place să am treabă, mai aflu mersul Republicii. Am printat foile trebuincioase la printăria din intersecția Titan, care nu acceptă plată cu card decât peste 20 de lei, că tranzacția e 30 de bani și se ia din profit. Io aveam de dat 6 lei, dar, cum nu umblu cu cash la mine, las că mi‑i aduci când mai vii.
Mai vin după 2 ore cu o bancnotă de 10 lei. Și mă aleg ca rest cu 3 hârtii de 1 leu și – catastrofă! – 2 monede de 50 de bani. Or io nu țin cash în portofel decât atunci când știu precis că am o treabă care nu se rezolvă decât cu bani de plastic. Deci ce mă fac? În intersecție, nimeni care cere. Las că mă duc să‑i donez la Loterie, unul dintre stabilimentele care finanțează Centrul Național al Cinematografiei, adică facerea de filme în Republică. Lozul în plic e fix cât am pe mine: 4 lei. S‑aveți noroc! Ies din Loterie și am noroc. Lozul e câștigător: 8 lei. Ce să fac? Să mă duc să mai iau doua lozuri? Dar, cu câștigul în mână, am ieșit din modul donator și am intrat în filmul jucatorului: nu forța norocul! Așa că, final nefericit, intru și iau banii.
La fel și cu țigările. Am citit un studiu: cancerul la plămâni nu ți se trage neapărat de la câte țigări ai băgat într‑o viață. Ci de la o anumită țigară care declanșează mutația cancerigenă. Deci cancerul de plămâni nu‑i neapărat un rezultat al cumulului de fumat, ci al unui episod tabagic dintr‑o zi când zici hai să trag și io una. O fi, n‑o fi așa, când îmi vine să mai fumez câte o țigară, intru în modul jucător: nu forța norocul! Mă rog, statististica.
În plus, se crede îndeobște că noi, ateii, nu avem credințe – spre deosebire de omul credincios. Dar, din experiența mea (atât cu mine, cât și cu alți atei), lucrurile nu stau deloc așa: avem și noi mormane de credințe.
De exemplu, parfumurile conțin sute de substanțe chimice. La fel ca țigările. În fumul cărora s‑au găsit câteva zeci de chestii cancerigene. Dar cu parfumurile nu s‑a insistat. Din sutele de chimicale care intră‑n drăceasca loc componență, doar câteva au fost cercetate și – nicio surpriză – vreo 10 sunt cancerigene, produc malformații la fetuși, fac praf echilibrul hormonal, plus alte nenorociri.
Și acuma credința: io cred că printre sutele alea de chimicale din parfumuri mai sunt minim câteva zeci care dau cancer și alte boli. Dar ce mă privește pe mine? Că io nu mă parfumez. Nu‑mi place să simt un singur miros de dimineața până seara – ăla cu care m‑am dat la prima oră. Mie‑mi place variația olfactivă, vreau să simt în nări un peisaj pestriț, că lumea are puzderie de miresme și miasme.
Deci de ce mă privește? Pentru că spațiul public (trotuar, spital, magazin, metrou) e invadat de parfumuri, adică de sute de chimicale dintre care, bag mâna‑n parfum, multe‑s toxice. Așa și? Își foțează norocul doar cine se dă. Păi nu, că parfumații îmi forțează și mie norocul: vreau, nu vreau, când ies din casă, mă scufund într‑o baie cvazicontinuă de chimicale nasoale, pe care de multe ori mi‑e greu să le evit. Plus că multe miros înfiorător.
Că vrei tu să faci cancer, dereglaje hormonale & alte nenorociri fiziologice (încă nestabilite prin studii) e decizia ta, adevărat, că‑i corpul tău, dar când torni pe tine juma de sticluță de parfum, să candească două vagoane de metrou, atunci nu‑ți dai daună medicală (& olfactivă) doar ție, ci și ălora din jur. Pentru că, la fel ca fumatul, și inhalatul de parfum poate fi nu doar activ, ci și pasiv: miroși de la altul, deși tu nu te‑ai dat nici măcar o dată‑n viață.
Ergo aș zice că parfumatul excesiv din Republica noastră a devenit de mult o problemă de sănătate națională. Așa că propun o campanie publică anti‑parfum intitulată „Fără parfumuri în locuri publice!” Sloganul: „Nu forța norocul altuia!”
