Meșteșug migălos
Bunică-mea angaja din când în când
o plăpumăreasă.
Femeia, ușor adusă de spate,
cu mișcări calme și sigure,
avea o aură a ei,
de boieroaică ratată,
și aducea cu ea o iluzie de lux
o aroganță abia mascată
Scena din copilărie
e, desigur, imperfectă,
pe jumătate inventată:
silueta plăpumăresei
dobândește treptat
contururi geometrice stângace,
ca de desen pe tapiserie
Și mai apare acolo,
înăuntrul scenei,
un ritm, un zgomot debil
dar conștiincios
al acului împins
prin suprafața de satin,
față-dos
fâșâitul repetat
al firului de oțel inoxidabil
când intră mai întâi
prin textilul lucios
pe urmă prin umplutura
de bumbac, sau lână, sau pene
un sunet suav,
insidios
Plăpumăreasa stă concentrată
deasupra mesei de sufragerie
O pândesc prin crăpătura ușii
cum prinde meticuloasă
pânza în pioneze
cum atinge cu degete ridate,
purtătoare de degetare
enorme,
satinul, sau mătasea,
sau bumbacul,
umplutura de lână,
și șomoioagele se risipesc
pe suprafața satinată
Asta înseamnă deja
terapie la locul de muncă –
emoții stătute, vinovății,
nedreptăți, mitocănii,
tragicomedii cotidiene
amestecate
ghemotoace textile
scămoşate, descompuse,
apoi sortate,
ordonate
Plăpumăreasa mai e și o martoră tăcută
o mamă-păianjen care filtrează
zgomotele casei:
un plâns isteric,
iute domolit,
un geamăt, o palmă,
un sunet ascuţit,
vagi vibraţii în podea,
ca de porțelanuri sparte,
șușoteli, scâncete
de plăcere sau de repulsie
un bolborosit,
toate atenuate,
și peste ele
un dram de duioșie
Îmi face cu ochiul
şi gestul ei strică armonia
desenului pe tapiserie,
și dacă asta n-ar fi ușor cringe
aș zice că
zile după zile
s-au derulat pe atunci
ca într-un fel de plăpândă
nătângă feerie
Există la urma urmei un plăpumărit
pentru toată ziua
și altul pentru „camera bună”
sau pentru lada de zestre
Și mai există aici
o economie a penuriei,
în meșteșugul migălos
al facerii de plăpumi,
dar mai ales al reparării
obiectelor din care ies câlți:
cusătură cu cusătură,
cu încruntare, cu încăpățânare
o pojghiță de lux încropit
o măruntă feerie domestică
a materiei precare
Și toate se distribuie judicios
pe pânza întinsă
Lâna e din nou
și din nou scărmănată,
iar flocoanele de material textil
ajung să fie încadrate
în motive geometrice,
matlasate
Ai zice că opera finală
nu conține decât texturi
care se complac
în bună vecinătate
dexteritate
pretenții de respectabilitate
plus devoțiune, plus căldură
împăciuitoare
Aici se pierd detaliile:
scame răzlețe, înecăcioase
asperități
forme de inechitate
Fantomele unui trai prudent
Un maldăr de haine încă bune,
azvârlite
pe cărarea de lângă bloc,
dezmăț iscat
din plictis domestic
ascuns înăuntrul pliurilor
unei vieți bine cumpănite,
o subită debarasare
de roluri și de lucruri
nu de mult considerate utile,
o formă oarecare
de renunțare
Scotocesc cu privirea
între deşeuri textile
după o cât de discretă urmă
de indecență
fiindcă am şi eu, ca tot omul,
puseuri de voyeurism
Și dacă există vreo notă stridentă aici
e că mă găsesc înăuntrul unui decor
burlesc, totuși protector
Și hârști, fantomele
unui trai prudent
și relativ tihnit
se lasă, ele de ele,
să alunece sub trapă
își dau ghes, se înghiontesc
Fiindcă trapa, am uitat să spun
(dar e deja în logica
noului fel de firesc)
nu-i decât tot un element
de decor
cu centrul obscur, pe jumătate
înfundat de materiale aruncate,
de resturi de amintiri emaciate
care umplu obiectele
până la refuz
Și nu mă pot abține,
intru în trapă,
mă las să alunec
și de-acolo nu pare
că o să mă-întorc degrabă
Unde? Păi, deasupra,
la firul ierbii,
între mormane textile jilave,
în cadrul familiar, vezi bine,
și protector
Există aici o fatalitate,
cu ironia ei cu tot,
o împlinire ciuntită,
mult amânată –
o renunțare
Asta se face abia
printr-o debarasare de roluri
ca de hainele râncede
cu iz de promiscuitate
prin punerea în acord
a fiecărui obiect uman
cu celălalt
a materiei vii cu negativul ei
cu ceea ce o contrazice –
abia așa se constituie
un bio-obiect
o extensie anatomică
à la Tadeusz Kantor
împreună om și obiect
par accesorii
ale unui design interior
naiv încropit
și împreună
alunecă prin trapă
ca sub hipnoză –
și, după toate aparențele,
fiecare în parte, în alunecare,
se păstrează cald,
fremătător
fiindcă pentru retragere
ca și pentru dispariție
există mai mereu
strategii indulgente
trape, decoruri
hipnoze controlate
forme de cumințenie
ardente
