Proiectul a început în izolarea din Pandemie, în casa familiei mele. Spațiul pe care îl credeam familiar a început să se destrame subtil: camere suspendate în timp, obiecte care se schimbau în tăcere, o senzație stranie că locul mă uita în timp ce încă locuiam în el. Casele românești au o arhitectură emoțională aparte: straturi de tăcere, prudență moștenită, obiecte care supraviețuiesc oamenilor. În carantină, această atmosferă a devenit intensă, protectoare și, în același timp, sufocantă.
Seria tratează casa ca pe un organism psihologic care absoarbe gesturi și emoții, dar le și eliberează. Mobilierul rămâne, textilele se estompează, pereții păstrează urmele generațiilor, în timp ce oamenii se schimbă, pleacă, revin sau dispar. Fotografiile surprind acest decalaj lent dintre permanența obiectelor și impermanența sinelui, uneori prin intervenții textile precum milieul, un element familiar, decorativ, protector, dar și sufocant.
În esență, The Place That Forgets You este un studiu al tranziției. Nu deplânge instabilitatea, ci o observă cu luciditate. Impermanența devine o forță tăcută care traversează camerele, modificându‑le în moduri subtile și ireversibile.
