care suferă de migrene
Trag draperiile, să nu intre pic de lumină
pe geamurile murdare din camera mea
Mă doare capul
Este seară, iar lumina felinarului îmi străpunge
colțul ochiului
La fel cum acul bunicii trece prin bumbacul de la fusta ei
Fustă albă, cu flori multe și pete roșii
De la bulionul în care oricum scapă prea multă sare
mi-a dat și mie câteva borcane,
și le-am adus la Cluj, să nu dau banii pe prostii
Că sănătatea nu se cumpără, se dă de dar
Acum mai am doar un borcan,
pe care nu vreau să-l deschid
Pentru că niciodată nu știu dacă va fi ultimul pe care îl gust
așa, cu multă sare, cum e el
Că doar e făcut de mâna ei,
care acum e prea departe de mine, ca să mă mângâie pe cap
Să-mi treacă nenorocita asta de migrenă
La fel cum o făcea, când eram fetița ei
Care fura roșii din grădină și mă certa
Că nu o să-mi mai poată face bulion, să-mi duc acasă,
departe de ea.
și se teme de mucegai
În colțul din aceeași cameră
Au început să apară
pete de mucegai
În forme perfect rotunde
Care se răspândesc deasupra patului meu
Ca o pânză de păianjen
în zadar le-am curățat în trecut
în zadar m-am muncit să frec pereții albi
Din chiria mea, care oricum e prea scumpă
că doar așa e viața la oraș mare
Tu ai vrut, mamă, să pleci departe, noi te ajutăm cât putem, dar până când?
Până când rămân pe străzi, mamă
că n-am ce să mănânc din meseria asta
că m-am născut într-un câcat de stat care nu reglementează
cine, ce și cum primește
de la cine, ce și cum trebuie
Mamă, mă crezi când îți zic că eu încerc
Să fiu cinstită și corectă
Cu mine în primul rând
Așa cum m-ai învățat
Dar nu pot să scap de mucegaiul din conduceri
Din partidele pline de oameni expirați
De profesorii care ne întreabă nonșalant Mă mai iubești?
Sau de psihoticii care te pun să te dezbraci gratuit
Acele generații vechi de mucegai care tot apar.
Mucegaiul e egoist să știi, se gândește să-și primească leafa și să-i fie numai lui bine
Am obosit, mamă
Dar n-am să-ți recunosc niciodată nimic din cele de mai sus
Și n-am să-ți recunosc că vreau să mă întorc acasă
pentru că nu vreau nici eu să fiu
un mucegai în viața
sau în casa ta.
sau care la un moment dat
s-a îndrăgostit de un student la actorie
În infinitul meu de gânduri
Există un număr limitat de zâmbete
Pe care le pun pe chipul tău
Neatins până acum
De finitul cerului
La care te uiți cu ochii mari
Ochi căprui, pământii
Care lăcrimează din când în când
Dacă te uiți prea mult la soare
Căci razele UV pot să provoace cataractă
Boală grea, aproape-orbirea
Și dacă ajungi să o faci
Domnii în halate albe, cu măști pe față
O să-ți fure privirea
Și o să ți-o înlocuiască
Cu una străină de mine
Așa că, ți-am scos, dragul meu Oedip
Ochii aceia pământii
Și i-am pus într-un borcan
Ca să nu trebuiască să-i fure nimeni
În special domnii în halate albe
Am auzit că ei ajung în ceruri
În spațiul ăla finit de care îți ziceam
Spre deosebire de noi, pământenii
Care facem păcate din egoism,
Și scoatem ochii celor iubiți.
sau care definește fericirea
Să ajungi în punctul în care
Visul tău devine să sfârșești ca Sarah Kane
Să îți fie frică de Virginia Woolf
Să îți anulezi tot programul ca să te izolezi în casă
Să îți bei creierii până la 5 dimineața
Ca cineva să te anunțe că altcineva o să vină să-ți vadă munca
Să premieze efortul depus
Felicitări, alcoolico, ești cu un shot mai aproape de ciroză, dar ai făcut o treabă foarte bună.
Să fii fată cuminte,
Să dansezi la marginea prăpastiei.
Să fiu fata ta cuminte,
Un dans care nu se mai termină,
Însă fără muzică.
Să încerci să definești fericirea este o realitate la fel de perversă
Ca încercarea de a găsi o oglindă în care nu s-a mai uitat nimeni înaintea ta.
Așa că alegi să spargi oglinda
Să iei cioburile
Să ți le pui în păr.
Dacă n-ai o minte strălucită, măcar podoaba capilară să strălucească în lumină.
sau care pune pe altcineva s-o definească
Dacă totuși nu sfârșesc ca Sarah Kane
Și dacă totuși trec peste fricile mele
Și ajung să am un copil
Vreau să fie fată și să o cheme Miriam.
Dar știu că e un gând egoist
Căci n-am s-o pot învăța
Ce-i aia fericirea.
Ceea ce înseamnă că trebuie să o definească singură, fără ajutorul meu
Sper ca venirea ei pe lume să fie o dorință bilaterală
Sper să ne alegem una pe alta, nu doar eu pe ea.
Când am să o nasc, am să-i ofer toate particulele de fericire care au mai rămas în corpul meu
Ca singura ei problemă să fie
Definirea poeziei.
Cealaltă eu care
Se simte departe de tot ce a scris mai sus
Cealaltă eu care
A rămas să astupe niște goluri
Pentru mine, cea din prezent.
