Îngeri și Corbi este o formație de rock alternativ formată din Dorin Dancu (voce & chitară), Nick Muntean (bass & voci adiționale) și Cosmin Simu (tobe). Înființată în anul 2021, trupa a lansat albumul Azilul Sufletelor la finalul anului 2023. Piesele propun o viziune dark, reactualizând un imaginar gotic în care predomină referințe la îngeri căzuți, suflete pierdute, demoni, secrete murdare care bântuie conștiința, abandon și moarte. De-a lungul timpului, trupa a fost prezentă pe scena mai multor festivaluri de muzică alternativă, cele mai importante fiind Motors Rock (2024), Rocanotherworld (2025), Focus In The Park (2025) și Q FEST (2025). Totodată, au cântat în deschiderea unor veterani ai muzicii rock din România, precum Luna Amară, Vița de Vie sau Alternosfera.
Am stat de vorbă cu vocalistul Dorin Dancu despre apariția formației, despre ce muzică i-a inspirat și despre albumul lor de debut.
Salut, Dorin! Când s-a înființat formația Îngeri și Corbi? Care a fost momentul în care v-ați hotărât să bateți palma și să lucrați împreună?
Nick și cu mine suntem nedespărțiți muzical încă din 2007, iar pe Cosmin l-am cunoscut în 2012. Până în anul 2016 am activat toți trei în alt proiect, trupa Paradigma. Imediat după încheierea activității în acest proiect, au început să apară primele idei muzicale pe care le-am inclus ulterior în albumul Azilul Sufletelor, iar în 2021 a luat ființă proiectul Îngeri și Corbi.
În România, muzica alternativă continuă să crească de la an la an – și ca număr de formații, și ca public. Cu toate astea, rămâne încă un gen de nișă. În acest context, cum ați explica pentru un outsider ce presupune o trupă din sfera nu-metal și post-grunge?
În primul rând, presupune să te fi regăsit emoțional, cultural & muzical în stilurile grunge, nu-metal și post-grunge. Odată infectat cu acest microb, singurul tratament rămâne exprimarea artistică a acestui cult în stilul de viață – pe scenă, în muzică și în videoclipuri.
Din ce ați spus de-a lungul timpului, printre trupele voastre preferate se numără Nirvana, Linkin Park și Korn. Ce piese lansate de aceste trupe credeți că v-au format ca artiști?
E vorba despre un cumul de mai multe piese. Totuși, dacă vorbim de piese semnificative doar de la cele 3 trupe menționate de tine, ele ar fi: Smells Like Teen Spirit, In the End și Here to Stay.
De când ați scos albumul Azilul Sufletelor, ați cântat în deschiderea mai multor trupe importante, însă cel mai mult cu Vița de Vie și Luna Amară. Ce considerați că ați învățat din interacțiunea cu acești veterani ai rockului românesc?
Când interacționezi în spatele scenei cu artiști pe care i-ai descoperit în videoclipurile difuzate la TV, îi privești cu respect. Ne-am simțit de fiecare dată onorați să deschidem concerte pentru ei: au un mare respect pentru actul artistic, atât din punct de vedere tehnic, cât și emoțional. Am mai observat la ei pregătirea dinaintea întâlnirii cu publicul pe scenă, mai exact timpul personal pe care și-l ia fiecare, izolându-se câteva momente în lumea lui pentru a intra în spiritul live.
Care e sentimentul când sunteți pe scenă? V-a rămas întipărită în minte vreo privire, vreun gest al cuiva din public?
E un sentiment care provoacă dependență, o energie vibrantă care vine înspre tine din două părți: din spate, sunetul, iar din față, imaginea. Gesturile care îți rămân în minte sunt ale celor din public care arată eliberare, dezinhibare și devin parte din ritm și versuri. La fel de memorabile sunt și persoanele mai rezervate, dar în ai căror ochi vezi hotărâre. Puține momente în viață se compară cu cele în care declanșezi ceva intens în ochii oamenilor, iar revelația din privirea lor nu are preț.
Povestește-mi o întâmplare memorabilă pe care ați trăit-o în drum spre un concert.
Mergeam spre un festival de lângă Arad, iar la un moment dat, aproape de destinație, am ajuns pe un drum de piatră nemarcat și neluminat. Pe lângă că am pierdut semnalul GPS, era și beznă. Am înaintat încet și, dintr-odată, am observat o suprafață lucioasă ciudată și, speriați, am oprit mașina. Am coborât și am văzut că roțile din față erau în albia unui râu…
Muzica voastră reactualizează imaginarul gotic și aduce o atmosferă dark, întreținută de referințele la îngeri căzuți, demoni, secrete întunecate și moarte – o recurență tematică a primului vostru album. Care sunt sursele de inspirație atunci când compuneți?
Filmele thriller și horror, imaginile puternice și arta vizuală curajoasă, îmbinate cu filozofia noastră de viață, bazată pe empatie, și pe idea că moartea rămâne o necunoscută.
Două piese de pe Azilul Sufletelor au și videoclip. Cum le-ați ales?
Cele două piese – Pierduți în întuneric și Lacrimi de foc – au fost alese fără un efort rațional de selecție, pur și simplu ni s-au părut cele mai expresive.
Numele albumului modelează orizontul de așteptare al ascultătorilor. Azilul Sufletelor implică ideea unui refugiu, dar poate sugera și un abandon. Cum ați ajuns la acest titlu și ce reprezintă pentru voi?
Ni s-a părut cea mai potrivită metaforă pentru destinația finală a traseului urmat de sufletul chinuit, așa cum se desfășoară el de la prima până la ultima piesă, oferindu-i astfel un loc de refugiu.
Ce noutăți muzicale aveți și unde o să cântați în perioada următoare?
Am lansat recent al treilea nostru videoclip. E pentru piesa Infectat, care aduce în prim-plan o realitate dificilă, extrem de prezentă în societatea actuală. Iar următorul nostru concert o să fie pe 3 iulie, la Transalpina Fest.
