Prim-ministru al Franței de mai bine de trei luni, François Bayrou nu este altceva decât un politician de la second-hand.
Istoric
La 73 de ani, François Bayrou este un veteran centrist al politicii franceze. Istoric de profesie, fascinat de regele francez Henric al IV-lea (1589-1610), și-a început cariera politică prin 1982, la nivel departamental, fiind deputat la nivel național din 1986 până în 2012 și la nivel european între 1999 și 2002.
A fost și ministru al educației între 1993 și 1997 sub președinții Mitterrand (social-democrat) și Chirac (dreapta). Din 2014 este și primar al orașului Pau. A făcut parte din mai multe partide politice de centru-dreapta, printre care MoDem (Mouvement Démocrate, Mișcarea Democrată), pe care l-a creat în 2007.
De-a lungul carierei, poziția centristă i-a permis să negocieze când cu stânga, când cu dreapta, pentru a contribui la formarea majorității parlamentare. Dar, de la venirea în 2017 a lui Macron, care a acaparat centrul spunând că el nu e „nici de stânga, nici de dreapta“, cariera lui Bayrou s-a soldat mai mult cu roluri secundare, cum ar fi ministru al justiției timp de o lună în 2017.
Cine cere nu piere
Însă criza politică din 2024 — creată chiar de Macron, când a dizolvat Parlamentul — pare că a adus un suflu nou pentru Bayrou. În decembrie, după căderea lui Michel Barnier (cu care Bayrou împarte recordul celui mai bătrân premier din Republica a V-a) la doar trei luni de la numire, Franța se afla în căutarea unui prim-ministru care să nu fie suficient de urât nici de alianța social-democrată Noul Front Popular (NFP), nici de extrema dreaptă condusă de Rassemblement Național (RN, Adunarea Națională).
Macron a luat în considerare alți cinci candidați pentru post, iar pe 12 decembrie 2024 l-a informat pe Bayrou că nu-l va numi. Dar a doua zi de dimineață, Bayrou s-a invitat la palatul Elysée și a făcut o criză de nervi în fața președintelui, care a ajuns să-l desemneze premier în aceeași zi. E de reținut faptul că Bayrou este un macronist loial încă din 2017, când s-a retras din cursa prezidențială pentru a-l susține pe actualul șef al statului.
Din centru faceți dreapta, apoi și mai la dreapta
Deși până în 2017 Bayrou încarna o viziune relativ social-democrată și progresistă, mandatul său de premier indică un viraj economic spre dreapta și unul social spre extremă dreapta. Bugetul propus de el este o copie a bugetului lui Barnier (60 miliarde de euro economii). Mai mult, Bayrou a început să folosească elementele de limbaj ale RN vizavi de imigranți, declarând că „francezii se simt înecați de imigrație“ (deși statisticile arată că nu e cazul, numai 8,2% dintre locuitorii Franței fiind cetățeni străini). Ca idee, în 2007, când nu era la putere, Bayrou era unul din puținii politicieni care vorbeau pozitiv despre imigrație.
Bayrou nu are însă doar probleme de echilibru, ci și cu senzația de sațietate. Simultan cu rolul de premier, și-a păstrat rolul de primar al orașului Pau, în ciuda cutumei din politica franceză de a nu cumula mandate.
Acest lucru i-a și dăunat în primele zile de mandat, când departamentul de peste mări Mayotte a fost lovit de un puternic ciclon. În loc să se ducă pe teren, Bayrou a preferat să prezideze consiliul local din Pau, făcând gafă după gafă. A încercat să se justifice spunând că locuitorii din Pau contează pe el sau că „nu se obișnuiește ca și președintele, și premierul să părăsească teritoriul național în același timp“, deși Mayotte face și el parte din teritoriul național. Din cauza acestei ultime declarații a fost criticat pentru rasism.
În două luni, două treceri forțate în două zile
Deși promisese că nu va face apel la infamul articol 49.3 din Constituția franceză, care permite guvernului să promulge legi fără a le trece prin Parlament, Bayrou și-a încălcat cuvântul de două ori în aceeași zi. Pe 3 februarie el a invocat de două ori articolul 49, paragraful 3 în Adunarea Națională (Camera Deputaților), forțând proiectul de lege a bugetului de stat și proiectul de lege a bugetului asigurărilor sociale. Alianța social-democrată NFP a depus o moțiune de cenzură — a cincea din mandatul lui Bayrou —, dar nu a fost susținută de alte partide.
Greu de ucis, remake din 2025
Incredibil în aceste trei luni de guvernare este că Bayrou rezistă pe post, nefiind (încă) victima vreunei moțiuni de cenzură din partea stângii, așa cum a fost predecesorul său, Michel Barnier, care a trebuit să părăsească postul după numai trei luni. Până acum, Bayrou a scăpat de nu mai puțin de șase moțiuni de cenzură.
Explicația stă în faptul că, pe de o parte, stânga social-democrată este divizată, NFP fiind șubrezit în primul rând de Partidul Socialist (PS), care a refuzat moțiunea de cenzură depusă de aliații de la France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă). Pe de altă parte, nici RN nu a susținut moțiunea.
Motivele sunt multiple. PS nu s-a distins niciodată prin consecvență și loialitate față de idealuri (exemplul major fiind președinția lui François Hollande, unul din „elefanții“ PS, perioadă în care au fost implementate un număr important de politici de dreapta, deși Hollande fusese votat pe un program electoral social-democrat), deci nu e de mirare că a refuzat moțiunea de cenzură, mai ales când a fost vorba de un alt veteran al scenei politice — Bayrou.
RN se simte satisfăcut de turnura discursului — și acțiunilor viitoare — ale lui Bayrou, care pare că repetă mot-à-mot expresiile introduse de ani buni de această formațiune pe scena politică franceză (copleșirea francezilor de către imigranți, identitatea națională, cetățenia ca drept de sânge, și nu de sol etc.). Mai grav, abținerea deputaților RN face parte dintr-o strategie pe termen mai lung de a-și păstra votul de cenzură pentru momentul când va fi posibilă o nouă dizolvare a Parlamentului (iulie 2025) și când ei speră să ajungă să dețină majoritatea și să impună un premier din rândurile lor.
Un parfum rânced de scandal
Cel mai recent scandal în care este implicat Bayrou sună de-a dreptul sinistru. În 2024 au fost depuse peste o sută de plângeri în legătură cu violențe fizice și agresiuni sexuale cu caracter pedofil care s-ar fi derulat de la finele anilor 1950 până în anii 2010 la școala privată catolică Notre-Dame de Bétharram. Bétharram se află chiar în departamentul Pyrénées-Atlantiques, unde Bayrou a fost președinte al Consiliului Departamental între 1992 și 2001. Actualul premier a mințit public spunând că nu era la curent cu faptele descrise, dar ziarul independent Médiapart a adus probe care dovedesc că știa ce se întâmplă. Ba mai mult, cel puțin unul din cei șase copii ai lui Bayrou a fost înscris la școala cu pricina, iar soția lui a predat acolo catehism (cursuri de religie catolică).
În loc de concluzie
Cu Bayrou premier, incertitudinea politică a Franței pare să se liniștească, dar nu pentru că el ar încarna stabilitatea — din contră, pe cartea lui de vizită par să fie înscrise incompetența și indolența —, ci pentru că stânga social-democrată nu este unită și nu face front comun împotriva politicilor de austeritate ale dreptei. Mai grav e faptul că extrema dreaptă are o strategie bine pusă la punct, în timp ce social-democrații bâjbâie și se afundă în vendete personale. Dacă nici măcar un scandal abject nu e motiv suficient pentru a-l demite pe Bayrou, atunci ce mai rămâne de făcut?
