putregai cerebral (aka brainrot)
de la șapte ani consum internet;
oriunde aș fi mintea mea va face tot ce-i posibil
să se conecteze la rețea. când închid ochii
văd pe retină în format digital ora exactă,
când merg pe stradă, apăs în minte rotița de scroll
ca să privesc în spate. am multe dimineți în care
nu mă ridic până nu dau like; limbajul meu
a devenit mai tlgrfic, interacționez cu oamenii
de parcă ar fi virtuali. am o listă de urmăritori care mă urmăresc
peste tot, inclusiv la baie. într-o zi am primit un mesaj pe insta
de la o fată pe care nu o știam: te-am văzut în metrou azi,
dar nu eu eram. mă confundase cu altul care semăna leit cu mine
și nu m-am mirat, am zis că are dreptate.
pielea mi se pare ciudată și uneori mă încurcă –
o văd ca pe-o barieră, un antivirus, un proxy.
ideea de masaj pe spate îmi dă impresia că suntem doar carne.
ideea că sunt om, un animal funny, uneori mă dezgustă.
am zile când nu ies din casă și zile în care
aș trăi pe remote: aș zapa să dau skip, ca în click, filmul ăla cringe
cu adam sandler în rol principal;
în alte zile, mi-aș dori să vorbim prin imagini:
uite, ești pt mine câinele ăla cu bâtă, cu ochii în lacrimi. sau robotul tesla
culegând prune sau calul spaniol cu E mare, în fine,
înțelegi tu… limbajul a devenit trgic
dar dintre tine și clipurile cu Piedone
tot la tine m-aș întoarce.
anul ăsta de dragobete
am mers cu teo să luăm verighete
fiindcă va crește prețul la aur
dacă la alegeri iese aur
și pe unirii la coriolan
era dita coada, până la geam
iar înăuntru logodiți buhăiți
35+, cu chelie și burți
și noi doi, tinere vlăstare
cu ochelari și palton
cu părul-cărare
restul toți în fâșuri bufante
probau inele cu zece diamante
și vânzătoarele – frumoase fete
făceau în jurul lor piruete
pe noi nici nu ne băgau în seamă
era super frig și îmi era teamă
dacă vine vreuna și îmi pune inelu
în secunda doi tre să scot portofelu
și atunci pe loc m-am gândit
doamne, de-aș fi fost și eu buhăit
acuma poate nu mai eram falit
nu mai calculam totul la gram
dar poate nici păr nu mai aveam
nici povești de zis, niciun vis
poate nici nu mă apucam de scris
fără bani, dar totuși fericiți
că încă mai suntem îndrăgostiți
dar vânzătoarele ne-au mirosit din priviri
noroc că avem degete subțiri.
