Numele meu e Vali și sunt dependent de arta stradală. Da, nu s-a inventat încă boala asta, dar eu o am. Totul a început în 2018, după o vizită la Berlin, unde am participat la un Tur Alternativ al Berlinului (Alternative Berlin Tour), în mare parte despre street art, dar împletit armonios cu istorie locală, cultură alternativă și arta aia contemporană din care de cele mai multe ori nu înțeleg o iotă.
Mi-am zis: „A, OK, e Berlin, Mecca artei stradale, normal că au un tur de genul ăsta”. Apoi am fost curios dacă avem și noi ceva similar în București. Contrar așteptărilor, am aflat că erau nu unul, ci trei astfel de tururi. Unul, ce-i drept, făcut episodic, când se lega de câte un proiect finanțat de AFCN. Celelalte două erau concepute special pentru turiști și costau 19, respectiv 35 de euro.
Mi-am zis că e prea mult pentru bucureșteni, cărora o astfel de sumă li se pare, pe bună dreptate, prea mare pentru un tur cu desene pe pereți la ei în oraș. Așa că mi-am propus să organizez și eu un astfel de tur, dar pe bază de donație, ca la Berlin: la final, fiecare scoate din buzunar cât consideră, banii nefiind nicicând un scop.
După un prim tur de probă cu prieteni și după multe reacții pozitive, la primul tur oficial din mai 2019 a venit un singur om, care și el era ghid la un tur de artă stradală apărut în aceeași perioadă. Ăsta a fost momentul în care am realizat că e foarte ușor să apeși Interested sau chiar Going pe Facebook, dar e mai greu să-ți miști corpul duminică la 10 și ceva spre Piața Revoluției. Așa că am căutat metode de promovare, de la clasice la alternative, și lucrurile au început să se miște.
În septembrie 2019, am lăsat turul deoparte – se apropia iarna, iar eu tocmai devenisem tată –, iar pe 8 martie, la primul tur din 2020 au venit 50 de persoane. Soția mea era fotografă de ocazie și stătea mai departe de grupul care se tot mărea în Piața Revoluției, lângă „Cartof”, iar eu nu mă puteam opri din afișat un rânjet larg, ca de hiena: era încununarea muncii mele de peste iarnă, care fusese un fel de joc fără minge. În scurtă vreme, Covidul și-a făcut apariția și în Romania, iar insecuritatea pricinuită de contactul cu persoane venite din diverse colțuri ale lumii m-a făcut să pun stop turului, pe care în continuare l-am făcut cu intermitențe, în funcție de restricțiile pandemiei.
Setea de cunoaștere a artei stradale din București a rămas intactă, motiv pentru care am continuat asiduu cercetarea online și offline, am participat la toate evenimentele dedicate fenomenului și am cunoscut mulți artiști. Primul cu care am discutat și am legat o relație apropiată a fost John Dot S, cel care mai târziu mi-a și împărtășit apetitul lui pentru o formă de exprimare artistică mai puțin mediatizată și simpatizată în București: stickerele. Amândoi am concluzionat că stickerele reprezintă o formă de street art care merită mai multă expunere, evenimentele de gen fiind rarisime în București. Știam vag la momentul respectiv de două evenimente dedicate stickerelor, unul din Suedia, organizat de Regelverk, și altul din SUA, organizat de I Will Not. Așa că am pus-o de un mini-festival, la care au venit peste 100 de persoane la J’ai Bistrot, pe 10 iunie 2021, într-o zi când a plouat în tot Bucureștiul, mai puțin în zona localului: Calea Griviței, nr. 55.
Contextul pandemic, respectiv lipsa de proiecte pentru artiști (că, na, cultura nu e esențială), precum și algoritmul încă prieten cu nou-veniții au făcut ca open call-ul lansat de noi la nivel internațional pe Instagram să aibă un ecou mult peste așteptări. Mai exact, peste 600 de artiști din 27 de țări (printre care Noua Zeelandă, Australia, Brazilia, Mexic, Canada, SUA, India, Japonia) au trimis peste 23.000 de stickere și niște paste-up-uri pe care sincer nu le‑am mai numărat, pentru ca știam că nu aveam unde să le lipim la J’ai Bistrot.
Bucharest Stickerz Fest, că ăsta e numele evenimentului, a crescut de la un an la altul mai ceva ca Făt-Frumos: după încă două ediții (la Lokal, respectiv Nod Makerspace), perioadă în care publicul s-a dublat, iar noi am început să expunem în localurile care ne iubeau nebunia nu doar stickere, ci și paste‑up‑uri, instalații, graffiti, artă murală și caligrafie urbană, am îmbrățișat ideea de a numi evenimentul Bucharest Street Art Festival (niciodată nu ne-am priceput la nume fancy), pentru că treaba nu mai era de mult doar despre stickere.
2024 a adus o ediție emblematică, cu doua weekenduri consecutive în două locuri reprezentative pentru arta contemporană din București: Combinatul Fondului Plastic și Muzeul Național de Artă Contemporană, plus conferința „Street art și vandalism în București”, moderată de Cristi Neagoe la Institutul Goethe. Ce a rămas în urmă vă las pe voi să descoperiți: proiectul „COMBINAT”, în care 8 dintre cei mai talentați grafferi români au desenat câte o literă în stil propriu din cuvântul „Combinat”, alți 10 artiști români aflați majoritatea la început de drum au acoperit 100 de metri pătrați din gardul de beton de la Combinat, Ortaku și Gabor în Civil au desenat două containere industriale, Not Bob a făcut un mural Calligraffiti de pus în ramă, am organizat expoziții și ateliere, iar la MNAC ne-au îngăduit nebunia de a desena în băi înainte de eveniment, pentru ca în timpul evenimentului publicul să poată interveni în orice manieră dorește. Experimentul de la MNAC a demonstrat că un public educat nu găsește de cuviință să deseneze peste lucrarea deja existentă a unui artist – doar copiii care încă n-au învățat respectul pentru efortul altuia mai dau taguri pe murale.
În 2023, am înființat asociația Alternative Bucharest, un mod oficial de a susține arta stradală din București prin eforturi proprii și prin donații de la susținători. Dar m-am lecuit rapid. De anul ăsta aplicăm la fonduri de la autorități și poate găsim și niște oameni mai implicați și mai pasionați ca mine. Țineți-ne pumnii, pentru că lucrăm la proiectul primului cartier din București dedicat artei stradale.
