Laurențiu Dulman: Salut, Cristi! Anul ăsta, în februarie, m-am înscris la cursul de tango pe care îl ții împreună cu Ilinca, soția ta, în sala de pe Iuliu Valaori, nr. 7. Spune-mi, te rog, când ai început să dansezi și când ai devenit instructor?
Cristian Dumitru: Salut, Laurențiu! Dansez și studiez tangoul argentinian de 16 ani – mai exact, din februarie 2009, când m-am înscris la primul curs, unde am și cunoscut-o pe soția mea. Iar de peste 13 ani sunt instructor de tango și ceea ce se numește Tango DJ (TDj). Sunt îndrăgostit iremediabil de muzica de tango, pe care încerc s-o înțeleg, s-o simt, s-o exprim prin mișcare: am urmărit permanent o continuitate, o curgere a poveștii din muzică în dans. Ca TDj, știu că muzica de tango, bine dozată, devine foarte expresivă, sugerează forme și texturi, aproape că poate fi atinsă.
Ca instructor de tango, încerc să transmit pasiunea de-a studia detaliile tehnice care alcătuiesc osatura dansului, a comunicării și improvizației, astfel încât fiecare să-și poată spune prin dans propria poveste. Pentru mine, tangoul argentinian e ca un test de turnesol pentru felul de a fi al fiecăruia dintre noi: când dansezi tango, nu poți minți, nu te poți arăta „prin filtre”, tot ce poți face e să te re-descoperi pe tine însuți și să te arăți atât ție, cât și celorlalți exact așa cum ești tu, cu bune, cu rele, cu șotii și profunzimi.
L.D.: Ce satisfacții aduce tangoul? Și prin ce se deosebește el de alte dansuri?
C.D.: Tangoul e un extraordinar limbaj de comunicare corporală, un limbaj care funcționează atât în cuplu, cât și (mai ales) în relația pe care o ai cu tine însuți și corpul tău, precum și în cadrul conexiunii cu partenerii sau partenerele de dans de la o milonga. Din punctul ăsta de vedere, satisfacția adusă de tangoul argentinian constă în aceea că începi să intuiești, să întrevezi posibilitatea de a te folosi de acest limbaj supercomplex pentru a fi un om mai împlinit. Un beneficiu, de exemplu, e că bărbații devin mai încrezători în propriile posibilități, iar femeile își redescoperă ceea ce numim de obicei „feminitatea”. Nu prea îmi place sintagma „dezvoltare personală”, dar, dacă luăm în serios ce desemnează ea, cred că a învăța tango argentinian e probabil una dintre cele mai eficiente metode de a te dezvolta.
Cum se deosebește tangoul argentinian de alte dansuri? O să răspund folosindu-mi intuiția, pentru că, în afară de zbânțuiala din discoteci și cluburi, nu cunosc alte dansuri decât prin ce am observat ca simplu spectator.
Principala diferență, în opinia mea neavizată, e cea dată de muzica pe care trebuie s-o dansezi. Înainte să fie un dans de cuplu bazat pe improvizație, tangoul argentinian a fost un gen muzical – deci mai întâi a fost muzica, iar apoi, la scurtă vreme, a apărut dansul. Începând cu perioada de înflorire a tangoului argentinian (sfârșitul anilor ʹ20 ai secolului trecut), muzica de tango s-a dezvoltat, a devenit (mult) mai complexă, orchestrele și orchestrarea tangourilor au devenit mult mai bogate. Poveștile, culorile, senzațiile, sentimentele transmise sunt de multe ori foarte sofisticate. Cine vrea să se convingă, să asculte tangouri interpretate de orchestrele Osvaldo Pugliese sau Anibal Troilo și să se întrebe cum ar dansa în cuplu, improvizat, acele piese.
În plus, tangoul argentinian este unicul dans de cuplu bazat pe improvizație în a cărui muzică ritmul de bază și ritmul melodiei nu se suprapun – exact ca în muzica clasică. Pentru a putea să absorbi și să folosești în dans această muzică, e nevoie de un grad (foarte) mare de conectare cu propria persoană, cu propriul corp, un fel de uitare conștientă de sine. Uitați-vă la pozele dansatorilor de tango de la o milonga și o să observați un nivel de introspecție – sau de conectare cu sinele – foarte ridicat, un nivel caracteristic tangoului. Și, după această conectare cu „propriii demoni”, trebuie să reușești să te conectezi și cu partenerul, iar apoi să creezi din nimic o a treia entitate extraterestră: cuplul! Care va exista pentru cele 12 minute cât durează o tandă la milonga.
© Răzvan Popa
L.D.: La unul dintre cursuri, ne-ai spus că tangoul e singura formă de comunism care funcționează. La ce te-ai referit?
C.D.: Corect! Mai precis, tangoul argentinian este singura formă de comunism care a funcționat vreodată. Și o folosesc în contextul în care încerc să explic rolurile în dans. Există bineînțeles, ca la alte dansuri de cuplu, un lider și un follower. Rolurile sunt foarte clare. De obicei liderul este bărbat și followerul este femeie. (Dar în ultima vreme am văzut multe alte combinații care arată că și tangoul ține pasul cu timpurile.) S-ar presupune, prin urmare, că bărbatul conduce și femeia urmează.
Până aici totul ar trebui să fie clar. Atunci de unde începe să se complice treaba? Păi… de la faptul că, după cum bine a zis un personaj de film, „viața e complexă și prezintă multe aspecte”, adică și tangoul argentinian e mult mai mult decât „barbatul conduce și femeia urmează”. Sigur, așa a fost inițial, când tangoul a început să fie dansat în Buenos Aires (în jurul lui 1900): bărbatul conducea folosindu-și forța (fără brutalitate, evident), iar femeia, atâta vreme cît avea un minim de empatie, urma fără probleme. Asta e și una dintre explicațiile pentru faptul că bărbații repetau dansul acesta nou între ei, adică dansau, repetau și practicau bărbat cu bărbat – altfel spus, cel care trebuia să știe să danseze (să conducă) era exclusiv bărbatul. Pe scurt, bărbatul trebuia să „știe”, femeia era suficient să „fie”.
De atunci și până acum, au trecut însă 125 de ani și, de la condus folosind forța, s-a ajuns la comunicare, la un limbaj pe care, dacă nu-l stăpânesc ambii posesori de roluri (atât liderul, cât și followerul), e imposibil să stabilești vreo punte și e improbabil că vei reuși vreodată să construiești acea micuță entitate numită „cuplu”.
Tangoul este singura formă de comunism care a funcționat vreodată tocmai pentru că, datorită inputurilor absolut egale ale bărbatului și femeii (deci mult trâmbițata egalitate absolută din comunism, nu?), în cadrul acestei comunicări este posibilă nașterea unei alte entități distincte – cuplul care dansează.
Liderul nu conduce cu adevărat, dar are un plan de dans foarte clar și adecvat muzicii, locului și partenerei, un plan de dans care, dacă e să fie disecat pe capitole și subcapitole, se va traduce prin invitații și sugestii – folosind atitudinea, intenția și energia corporală – de a urma o anumită direcție, scopul fiind obținerea unei mișcări cursive. La rândul său, followerul participă și răspunde cu absolut aceeași monedă: atitudine, intenție și energie corporală, transmițându-i liderului: „Da, sunt aici, am înțeles invitația ta și uite, așa dansez eu propunerea ta.”
Liderul trebuie să fie foarte clar când lansează o invitație și, în același timp, trebuie să-și execute propria mișcare, apoi încă o invitatie și o mișcare – și tot așa pâna la finalul dansului. La fel ca liderul, followerul trebuie să aibă o liniște interioară absolută, trebuie să acționeze și în niciun caz să RE‑acționeze – o lecție foarte importantă și pentru viața de zi cu zi –, iar în cadrul acestei acțiuni, trebuie să-și execute propria mișcare cu 100% responsabilitate.
Partenerii sunt egali (așa cum utopic ne promite comunismul) și conduc/urmează în permanență, în încercarea de a echilibra perfect comunicarea, pentru a crea efemerul cuplu. Acest dans al comunicării corporale, acest parteneriat perfect echilibrat (egalitatea de care vorbeam mai sus) presupune în realitate că atât liderul, cât și followerul sunt stăpânii absoluți ai propriilor mișcări, pe care decid să și le împărtășească prin mișcare, în speranța că magica entitate – cuplul – va binevoi să apară.
© Răzvan Popa
L.D.: Explică-ne, te rog, ce este milonga. Și, ca unul care a dansat în multe țări, spune-mi cum este comunitatea de tango din București.
C.D.: Împătimiții de tango argentinian folosesc termenul de „milonga” în două sensuri. Întâi de toate, milonga desemnează un gen muzical, părintele tangoului. În acest sens, milonga este o muzică relativ mai simplă decât tangoul și, de cele mai multe ori, un pic mai rapidă. Un fel de sârbă de la noi, dacă vrei. Pentru un arbore genealogic simplist, amintesc un vers destul de cunoscut dintr-un tango: La milonga es hija del candombe así como el tango es hijo de la milonga, adică „Milonga e fiica candombe-ului așa cum tangoul este fiul milongii”, candombe fiind un dans de origine uruguayană.
În al doilea rând, „milonga” desemnează petrecerea unde se socializează și se dansează tango argentinian. La București, sunt câteva milongi pe săptămână, iar lumea vine și dansează conform anumitor cutume – unele sunt respectate, altele mai puțin. Milongile adevărate se desfășoară într-un loc potrivit pentru socializare și dans, adică un loc unde participanții pot să stea la mese în jurul ringului de dans, să bea, să mănâne, să discute între ei, ascultând muzică și privind dansatorii, iar când și dacă-i lovește amocul, să și danseze respectând cutumele.
Iată câteva cutume: invitația la dans se realizează prin faimosul cabeceo (semn din cap), adică liderul invită de la distanță, printr-un gest și o privire, astfel încât, dacă followerul nu „răspunde la amoarea lui”, vorba lui Nenea Iancu, refuzul să fie subtil și să nu știrbească orgoliul liderului, cu alte cuvinte, liderul să nu rămână cu „onoarea nereperată”. În acest set de cutume care au legătură cu modul în care se realizează invitația la dans, intră și mirada (privirea) – atenția pe care followerul o transmite de la distanță liderului, dându-i de înțeles că vrea să danseze cu el.
Amintesc și câteva lucruri din categoria „așa nu!”, cărora împătimiții de tango le-au dat tot felul de denumiri terminate de obicei în „ceo” (de la cabeceo): verbaceo semnalează că e de foarte prost gust să inviți la dans o persoană pe care n-o cunoști în timp ce porți o conversație cu ea (socializarea e una, dansu-i cu totul altă poveste), grabeceo semnalează că e interzis să te înființezi în fața cuiva pe care nu-l cunoști prea bine și să-l inviți direct la dans, întinzând mâna.
O altă cutumă spune că este absolut nepoliticos să-ți părăsești partenerul pe ringul de dans dacă tanda nu s-a terminat (tanda este o serie de 3-4 tangouri care au ceva în comun). Îl poți lăsa baltă doar dacă e necuviincios sau agresiv. De asemenea, e nepoliticos să inviți pe cineva pe ultimele melodii din tandă. Tot aici: după acceptarea cabeceo-ului, bărbatul se duce la locul unde se află partenera și o conduce la ringul de dans, urmând ca la sfârșitul tandei să o conducă elegant înapoi la locul de unde a invitat-o.
Dintre multe alte cutume, o mai amintesc pe acestea: milonga se termină întotdeauna cu un anumit tango (sau cu o tandă compusă din 2,3 sau 4 interpretări diferite ale aceluiași tango), anume La cumparsita, cel mai cunoscut tango. Și o picanterie: tradiția spune că, dacă părțile nu au stabilit altfel, se presupune că partenerii care au dansat împreună La cumparsita sunt de acord să meargă măcar la o cafea după acest dans.
M-am lungit cu răspunsul la prima parte a acestei întrebări. Acum cea de a doua: cum e comunitatea de tango din București comparată cu cele din alte țări? Stăm destul de bine. Avem multe locuri unde se poate învăța. Avem profi buni, foarte buni și chiar excepționali de la care putem învăța. Avem zilnic câte ceva legat de tango: cursuri pentru orice nivel, ore de practică, unde poți merge să exersezi, milongi unde poți socializa și dansa, maratoane și festivaluri de tango unde poți să înveți de la maeștri internaționali și să dansezi cu o sumedenie de alți aficionados veniți din toate colțurile mapamondului.
L.D.: Luni, 12 mai, pornești o nouă grupă de începători. Ce le promiți celor care vor veni să ia contact pentru prima oară cu tangoul?
C.D.: Într-adevăr, luni, 12 mai, de la 19:00, în sala de pe Iuliu Valaori, nr. 7, avem o lecție deschisă (demonstrativă) gratuită care precede cursul de inițiere în tangoul argentinian. Apoi, începând cu a doua lecție (lecțiile noastre sunt lunea și miercurea), vom relua ciclul de predare astfel încât să-i putem îngloba în mica noastră comunitate de la școala Tango-Bucuresti pe cei care vor să învețe tangoul argentinian. Grupul în care vor veni este unul deja format – avem colegi mai vechi și mai noi –, și cu siguranță vor fi excelent primiți.
Le promitem o lecție interactivă în care vom descoperi împreună primii pași de tango argentinian și vom vorbi despre câteva dintre adevărurile și miturile care învăluie acest dans. Cu toții vom avea parte de ritm, comunicare și conexiune.
Pe cei care vor să descopere tangoul îi încurajez să se înscrie și să participe la această lecția gratuită (detalii complete și formularul de înscriere aici). Nu e nevoie să se înscriee cu partener(ă). Și sunt sigur că, la fel ca mulți alții înaintea lor, vor fi încântați de experiență!
L.D.: Mulțumesc, Cristi! Ne vedem luni!
© Răzvan Popa
