Cel mai penibil crew:
trupa lui Pig Boy

Acest purceluș a mers la piața de versuri și s-a întors încărcat cu sacoșe de rafie; în sacoșele de rafie se află toilet jokes, autoflagelări mărunte, critici asupra poeziei moderne & roasturi la adresa lui Nichita Stănescu, dar și antagonizarea celui ce se teme să își asume rolul Iubitului Important (grecii ar strâmba din nas la teama asta). 

Acest purceluș a fost uitat pe rafturi în librării când cei interesați de poezia contemporană erau în căutarea unui volum care să le spargă mințile – și al patrulea perete dintre ei și autor. Acest purceluș este însingurat, inventează trucuri cu o minge invizibilă, cu piese de șah invizibile, doar pentru „a distrage monstrulețul care se ține după noi”. 

Samir Molaomer face o magie prin această dezbrăcare, devenind nu doar bebelușul din borcan din care se va face o geacă, ci și Trimisul cu cap de porumbel care a supus o întreagă altă galaxie: galaxia poezească, pentru mine. Poezia lui jucăușă, dar și tăioasă conține atât mărci ale românei colocviale, cât și expresii specifice celui care nu a trăit doar aici. Apare la un moment dat gândul că Pig Boy ar fi putut beneficia de o editare mai migăloasă, dar imperfecțiunea îl face cu atât mai fascinant. E raw, fresh & alte cuvinte englezești care elogiază purcelușul uitat pe raft, eroul de care nu știam că avem nevoie. 

Camioane din care cad cadavre, cadavre care atârnă de stâlpi cu găini în brațe, țestoase sufletești care se pierd și… tovarășu’ Iliescu. Toate au încăput în acest volum-revelație a cărui temă principală este – complet asumat – tocmai poetul contemplator; el este purcelușul care ne prezintă lumea prin ochii lui când încărcați de iubire & fascinație, când acoperiți de pâcla mizerabilismului doomiist. Pe de altă parte, Pig Boy nu seamănă cu nimic sau este un mix al tuturor mărcilor (post)modernismului în poezie. Oare de ce nu trec odată găinile strada!? Pentru ca eul liric, de mână cu o fată drăguță (presupunem), „să meargă la furat în timp ce ele dorm”.

Beatnic, balcanic, boem – cuvintele cheie. Acest purceluș are o voce foarte puternică, de la care mi-ar plăcea să aflăm mai multe. „Toți ajungem boschetari” ne spune el, după nu știu câte experiențe eșuate de tăiere, care l‑au transformat într-un romantic orgolios, doar puțin supărat pe lumea înconjurătoare & hipertehnologizată, care merge la război pentru gangbangurile urșilor panda. 

Un militant, un egoist, o ființă care se extrage din societate pentru a se întoarce înapoi la sânul ei – ca un porcușor de lapte. După mine, un talent evident, care își încheie volumul cu: „mergem să ne căcăm”. 

Dați-i acestui purceluș o șansă.

Altfel, va face caca pe tot ce ne e mai drag pe lume.

v-am confundat cu un sicriu zburător