Ce nu te omoară îți ridică
părul pe brațe

Păr pe brațe mixează muzele, luptătoarele, femeile-hibrid și zeii înaripați din mitologia greacă sub forma unor poeme care vizează violența în cea mai pură formă a ei – sfâșierea interioară precoce, ruptura pe care o porți cu tine, bucla pe care o trăiești la infinit. Alina Dumitrescu a creat un volum complex care începe cu relația mamă-fiică din copilărie și continuă cu relațiile din perioada adultă, pendulând constant între ele. 

Estetica ei seducătoare nu se rezumă la simple inversiuni, imagini sau secvențe repetitive & reinterpretate, ci dezvoltă povești întregi. Nu mulți poeți contemporani reușesc să construiască un întreg bine închegat, un parcurs emoțional ascendent. Furia mocnindă, sentimentul de gol interior și dezamăgirea sunt explorate aici cel mai adesea în cheie suprarealistă – păsări & animale vin în ajutor pentru animarea textelor. Cu toate acestea, inserțiile suprarealiste merg tot timpul în paralel cu realitatea, menținându-te profund implicat. Un tată absent, o mamă abuzivă, pierderea inocenței care ar fi fost un drept natural la o vârstă fragedă – aceasta este „rețeta” care te face să observi rapid fisurile lumii, glitch-urile care îți dau coșmaruri; nu te poți preface că nu îți sunt mai familiare decât le sunt altora zilele de lenevit în fața televizorului. 

După cum a remarcat și Cosmin Perța, este un volum foarte senzorial, scris în registre diverse. Capitolele poartă nume de ființe mitologice, precum Electra sau Echidna, iar energia lor transpare din unghiurile abordate. Păr pe brațe este dificil de încadrat într-o singură categorie: nu este doar feminin sau feminist, dark sau gloomy, realist sau fantezist. În mod clar, spune o poveste foarte personală în termeni metafizici. Cu toții cunoaștem suferința în diferitele ei forme, dar Alina s-a înălțat deasupra buclei, a utilizat un limbaj care permite metamorfoza. Nu e neapărat vorba despre o vindecare, ci despre cuprinderea rănilor într-un mănunchi – în poeme scurte, lungi, poeme în proză sau chiar prin titlurile alese pentru texte. Volumul se remarcă tocmai prin această combinație de afirmații puternice, citarea de replici injurioase, referințe pop-culture și reprezentarea atât de clară a frecării de atomi care ne aduce deseori la exasperare.    

Fără să cadă în capcanele poeziei contemporane – exces de referințe, romglezisme, resuscitări de arhaisme ș.a. –, cel mai recent volum al Alinei aduce o voce puternică și, îndrăznesc să spun, unică printre poetele contemporane. Aproape că simți flacăra ce s-a făcut tot mai mare pentru ca acest volum să poată fi scris; a ars atât de tare, încât cititorul este măcar în mică măsură metamorfozat odată cu ultimele scântei.