curaj
am observat
dacă stau mult timp în casă
încep să scriu prost
dacă vreau să scriu măcar un rând
trebuie numaidecât să ies din casă
îmi migrează dinții la dreapta
spațial nocturn
cu nasul în perna
altcuiva
străpung visul cu coastele
am observat
dacă stau mult timp în casă
încep să scriu prost
dacă vreau să scriu măcar un rând
trebuie numaidecât să ies din casă
de la șapte ani consum internet; oriunde aș fi mintea mea va face tot ce‑i posibil să se conecteze la rețea. când închid ochii văd pe retină în format digital ora exactă, când merg pe stradă, apăs…
diminețile din copilărie
când mă trezeam
pentru că bunica
vorbea singură prea tare
sunt atâtea lucruri oribile în lume,
sunt atâtea lucruri de spus,
dar nu aici, nu acum.
sunt tot mai multe zile petrecute în degradare
la picioare stau extinse
pături de iarbă umedă pe care s-a format
atașamentul
tatăl nostru care ne angajezi pe toți păstrez speranța că în fiecare seară vom coborî grilajele de fier în același timp că pîntecele saturat de polizaharide ne va expulza deodată pe…
dinții rezistă sute de ani unele dintre cele mai fascinante lucruri pe care le știm despre noi le știm fiindcă ne-am studiat dinții nu prețul la un cabinet în berceni sau colentina nu cât mai e ața…
Părinții ne-au învățat să fugim. Era genul de fugă pe care-l practici când stai pe loc. Fugi fără să te vadă nimeni. O iei la sănătoasa în interior.
Orașul e tăcut, dar nu e mort. Nu mai e mort. Cenușa s‑a așezat peste clădirile fără geamuri, peste străzile goale, peste ultimele fragmente ale lumii care a fost. Dar astăzi, pentru prima oară…
când mă gândesc la noi văd roșu.
îl văd în ceaiul de fructe de pădure
în reflexia felinarelor târzii
în căpșuni și-n coacăze și-n zmeure și rodii –
tot ce e intens e roșu.
în camera goală cu pereți subțiri decojiți
de unghii tocite roase zi de zi
un televizor cu tub stă într-un colț
așteptând învierea
Când inteligenţa artificială o să ne poată vorbi nuanțat despre război, despre victime și agresori, despre accesele noastre periodice de iraționalitate, despre micul Ich refugiat în psihoschema care…
Contrarevoluția e transmisă în direct. Cea mai fierbinte vară din istorie. Valuri de căldură, incendii de vegetație, pene de curent. Aerul însuși pare o pedeapsă – dens, stătut, mirosind a plastic…
Te părăsesc rapid și cu o notă de regret, vehiculul cosmic mă învăluie și mă teleportează undeva în Asia, probabil Vietnam, probabil Ho Chi Minh City.
Cântecul meu e despre o lene ancestrală și meridională
strălucește stins în ochii pisicilor
suflă pe ascuns în jăratec
aude strigile de noapte
peste răcoare se așterne altă răcoare
Aici memoria ți-e descompusă în taguri.
mă distanțez de greutatea pielii
strânsă la apă franjuri. când nu dorm,
mă dezleg peste toate celelalte paturi nefăcute;
când stau pe spate, mă imaginez mică.
Biroul din stejar sculptat de A.
stă lipit de fereastră și eu
privesc la poligonul format de cele două blocuri din față
ciorile care se zbat să-și găsească locul
Nu mai puțin de 6 ore, nu mai mult de 9, pentru supraviețuire.
Nu mai puțin de 6 ore, în transă, visând la ceea ce ziua nu poate permite.
poate că a scăpat teafăr însă
ne uităm tăcuți cum stima de sine
ca o exuvie plesnește luciul lichid
ori crapă la contactul cu roca