verific dacă încă respirăm
în același ritm
rana e o insectă mică prinsă între
fețele unui geam dublu
rana nu ne mai poate atinge
Invidii
Pentru că e foarte multă suferință în cartea asta. Nu doar suferință psihică, emoțională, ci și fizică. S-a supus unor chinuri care mie mi se par îngrozitoare. Sigur, la modul deliberat
Walter BENJAMIN: „Adevărata imagine a trecutului trece rapid și fără zgomot pe lângă noi.”
Se spune că a existat un robot care era astfel construit încât putea să replice fiecărei mișcări a unui jucător de șah cu o contramișcare și să câștige toate partidele. Era o marionetă…
Michel FOUCAULT: „Filozofia a primit o sarcină care nu-i era până atunci deloc familiară: aceea de a diagnostica.”
De ceva vreme deja – oare după Nietzsche? mai aproape de noi? –, filozofia a primit o sarcină care nu-i era până atunci deloc familiară: aceea de a diagnostica.
Cercul vicios al stereotipurilor
Pe lângă articole despre problematica feministă, Despre femei cuprinde și reflecții pe marginea unor teme precum fascinația față de fascism și reabilitarea artiștilor colaboraționiști pe baza autonomiei estetice.
poeme ideologice
nu ni
se ating
organele
genitale
la un moment dat vei înțelege
că nici pătrat nu e rău
ai început chiar să gâfâi
să lovești enervat scaunul de sub tine
cu un călcâi prin care trece un fior de durere
care s-ar cere urlat în afară
Dezrădăcinații
Dacă o să fac subiectul ăsta, mi-ar plăcea să apari pe sticlă! Ar fi o prezență grozavă, cu timiditatea lui caldă, cu entuziasmul în care se pierdea și tăcerile în care se regăsea, cu
Cinci poeme
mergi la cel mai rău om
pe care-l cunoști
iubește în limbajul lui
vezi ce se întâmplă
e la modă să zici
că ești ocupat
6:17 nu există criză de timp există o nemulțumire constantă pun ceasul în fiecare seară să sune la 6 dimineață opresc ceasul mă trezesc la 6.17 de fiecare dată mă dau jos din pat nu…
nu uitați să vă proiectați
un suflet divin
Pentru că vorbesc cu mulți
spun și nu spun lucruri
pentru că vorbesc cu alții
întind o linguriță plină cu zahăr
În pielea lui David Lynch
În 1992, David Lynch ne făcea să uităm de clivajele sociopolitice timp de vreo oră pe săptămână. Indiferent ce mâncam, cum ne îmbrăcam sau cu cine țineam, seara de sâmbătă ne prindea