•••
m-ai întrebat dacă vreau copii
am spus tare
da!
țin minte lingurița uitată în ceașcă
lumina din bucătărie
cămașa ta desfăcută la gât
mirosul de ploaie
ani întregi am făcut loc
în sertare
am pus farfurii pentru zilele viitoare
am lăsat fereastra deschisă
într-o dimineață mi-ai spus
dragă, nu se întâmplă.
eu priveam firimiturile de pe masă
nu, dragule, nu se întâmplă.
nici lacrimile n-au fost multe
doar tăcerea aceea care știe
să se așeze între doi oameni
și să le numere anii.
ai plecat
au rămas
două fotografii
și obiceiul meu prost
de a asculta pași pe scară.
nu mai contează, dragul meu
între noi
nevăzuți cuminți
se joacă o mulțime de copii
au ochii tăi
și adorm cu genunchii juliți
o fetiță își leagă șireturile
și mă strigă mamă
un băiat îți împrăștie pantofii
și îi așază la loc
se plimbă prin casă
cu o blândețe de duminică
își spun secrete
desenează pe pereți
apoi se face seară
și se duc să doarmă
iar eu sting lumina
îmi lipesc fruntea de întuneric
și spun fără tristețe
noapte bună.
•••
îți strângeam mâna prea tare
în față la Maison Pfister
orașul respira prin pietre
respira prin noi
nu mai știam unde începe
orașul se deschidea
și nu avea interior
aceleași străzi aceleași ziduri
aceeași geometrie veche
totuși noi doi acolo
o eroare tandră
ai râs
a fost suficient
Rue Mercière
mergeam
prea încet ca să fim vinovați
Collégiale Saint-Martin
vitraliile îți tăiau fața
roșu verde nervos
credeam că pielea va rezolva
te-am pierdut pe Rue des Tanneurs
foarte discret
cuvintele se întorceau înapoi fără sens
pahare prea pline
îmi amintesc mâna ta
caldă
o formă de adevăr temporar
Maison Pfister a rămas
Rue des Tanneurs a rămas
orașul a rămas
noi am trecut prin el.
•••
pe câmp aici
nu în altă parte
a căzut un om
numele nu i-a rămas nimănui
numai pământul îl mai știe
de când l-a primit
a lovit fulgerul aici
nu în altă parte
aerul e încă strâns de atunci
o femeie și-a tăiat părul aici
nu în altă parte
șuvițele au căzut pe pământ
au rămas lipite de el
s-a răsturnat o căruță aici
nu în altă parte
roata s-a desprins
s-a rostogolit la vale
până a lovit vițelul în cap
sunetul a rămas de atunci în șanțuri
în aceeași zi, vaca n-a mai dat lapte
ugerul i-a rămas greu
au sacrificat-o înainte de iarnă
țăranii n-au spus nimic nici atunci
nici în altă parte.
