La un moment dat, fără un motiv evident, Adela a început să se simtă captivă. Poate într-o dimineață, când le turna ceai mamei și prietenelor sale sau, mai degrabă, în seara în care și-a făcut ordine în dulap și a constatat că cea mai nouă rochie a ei are deja mai bine de trei ani. În orice caz, situația s-a înrăutățit rapid și, în câteva zile, a ajuns la concluzia că nu mai poate locui sub același acoperiș cu mama. Simplul fapt că era nevoită să treacă prin sufragerie, de fiecare dată când ieșea din cameră, era un supliciu. Ca să răzbune această umilință asculta muzică la maxim, își abandona hainele murdare peste tot și se apucase să fumeze țigări fără filtru.
Adela nu lucrase niciodată și nu avea banii ei. Nu-și putea acuza mama că ar fi lipsit-o de ceva, însă, pentru a primi, era nevoită să ceară. În acest fel, chiar și un banal nasture devenea simbolul opresiunii, darămite o sumă suficient de mare cât să acopere chiria unui apartament unde să poată locui singură. Neștiind cum să pună problema, a decis într-o zi să intre în greva foamei și a lipsit de la micul dejun, provocând un croncănit nemulțumit în bucătărie. Înainte de prânz, speriată, mama a băgat capul în odaia fiicei, încercând o timidă tentativă de negociere. I-a oferit un ostropel de pui cu usturoi, mâncarea ei preferată. Refuzul a venit cu oarecare întârziere și a fost întâmpinat cu un oftat. Tirana s-a retras bodogănind nedumerit.
Spre seară a fost chemat domnul Sima care s-a prezentat degrabă, încărcat cu bunătăți de la patiserie. Îl ajuta un nepot să care pachetele. Toată casa s-a umplut cu miros de ștrudel și cântece de Schubert. Grevista a iești din vizuină, pretinzând că are nevoie de o cutie nouă de chibrituri, l-a salutat rece pe agentul stăpânirii și a zâmbit nepotului care se îmbuiba cu pateuri. La întoarcere, a întârziat câteva clipe, studiind visătoare farfuriile de carton împrăștiate pe masă, apoi, cuprinsă de un acces de furie, s-a repezit către dormitor și a trântit ușa cu putere în urma ei. Muzica s-a oprit, misiunea consulară a fost retrasă rușinos și, în urmă, a rămas doar mama Adelei să cotrobăie printre foietaje, căutând stafide, pe care le îndrăgea în mod deosebit.
A doua zi, fiind sâmbătă, greva a fost suspendată întrucât venea în vizită, de la Focșani, o fostă colegă de școală a Adelei împreună cu soțul ei. Mama s-a retras în dormitorul ei. Pachetele de la domnul Sima, rearanjate, au devenit ținta unui atac organizat de musafiri. Soțul colegei a primit un pahar de vin și s-a instalat pe canapea, unde și-a încropit un soi de redută din discuri. Fetele, fumând ca la birt, s-au apucat să-și bârfească colegele de facultate despre care nu mai știau aproape nimic de mai bine de douăzeci de ani.
În câteva minute au epuizat regretele: lipsa unui copil, salariul neschimbat de cam multă vreme, plecarea din București în provincie. Adela s-a aplecat la urechea colegei și, sprijinindu-se de umărul ei, i-a împărtășit planul de a se muta într-un apartament numai al ei. A primit la schimb un zâmbet complice și presupunerea că și-a găsit un amant. A roșit toată. Simpla idee de a se întâlni cu un bărbat fără a mai fi și altcineva de față a făcut-o să nu-și mai găsească astâmpăr. A rupt un fursec în două, împrăștiind zahăr peste tot pe fața de masă și i-a confirmat colegei că e îndrăgostită până peste cap. Chiar dacă alesul nu exista decât în imaginația ei, l-a descris cu atâta ardoare că aproape și-a pierdut suflarea. Colega a amuțit. A cerut vin, aruncând priviri furioase soțului, care picotea nepăsător pe canapea.
Existase, în trecut, un bărbat în viața Adelei. Îl cunoscuse la o petrecere, ieșiseră de câteva ori în oraș, o dată la teatru. Era un tânăr slab, brunet, cu păr creț, imposibil de pieptănat. Când vorbea, își freca dosul palmei și clipea des. Se lăsa cu ușurință împins în tot soiul de unghere, unde răspundea săruturilor cu mici tresăriri delicate, însă niciodată nu avea curaj să meargă mai departe. Uneori, sub atacurile repetate ale fetei, tânărul părea să se prăbușească, se clătina, rostea lucruri fără sens și se grăbea să plece, purtându-se ca un bețiv. După un sfârșit de săptămână petrecut la Sinaia, nu a mai apărut în casă și, oricât s-ar fi străduit mama Adelei să descopere ce se întâmplase cu el, n-a reușit să afle mare lucru. În realitate, cuprinsă de patimă, fata îl încuiase în camera de hotel, îl obligase să se dezbrace și îl copleșise cu dezmierdări, încercând să-l stârnească. Obținuse doar o sumă de scuze și un tremur care se transformase, brusc, într-un spasm incontrolabil. Dintr-o dată, tânărul se pusese pe urlat, sărise din pat și, găsind ușa încuiată, se apucase să lovească disperat cu pumnii în ea, cerând ajutor. Speriată, Adela se repezise să-i deschidă, însă nu făcuse decât să-l îngrozească și mai tare. Cu un țipăt înfricoșător, tânărul se repezise afară trecând prin geam și se rostogolise pe acoperișul terasei, de unde căzuse în drum, plin de tăieturi și cu gâtul înfășurat, ridicol, într-o perdea. De acolo fusese preluat de un chelner care, în primă fază, îi trăsese câteva șuturi, socotindu-l a fi vreun răufăcător după care, ceva mai târziu, îl predase unui echipaj de ambulanță.
Fetele au desfăcut o a doua sticlă de vin. Soțul adormise cu capul dat pe spate și gura larg deschisă, poziție care a făcut-o pe Adela să se întrebe cum naiba ar fi putut stârni omul acela altceva decât compătimire. Nu s-a putut abține și a cerut lămuriri soției. A primit prompt, ca răspuns, un hohot de râs plus comparația dintre gușa unui curcan și o anume parte anatomică masculină. Aproape s-a înecat cu vin când colega i-a reprodus, la ureche, ceva ce părea să aducă cu sunetele scoase de un muribund. S-au decis să se mute în bucătărie, să nu deranjeze somnul omului, mai ales că, ceva mai târziu, avea de cărat câteva valize grele până la gară.
În bucătărie, Adela s-a urcat cu fundul pe blat, a pus paharul lângă ea și a continuat să povestească despre amantul său imaginar, scuturând scrumul peste vasele din chiuvetă. Obrajii îi căpătaseră o tentă trandafirie și își descheiase câțiva nasturi la bluză, de parcă i s-ar fi făcut cald. A atașat plăsmuirii o soție superbă și un post ministerial, justificând în felul acesta, ingenios, necesitatea discreției totale, apoi, dezlănțuită, s-a repezit asupra detaliilor fizice ale relației. Îl cunoscuse la o lansare de carte și făcuseră amor chiar din prima seară, în picioare, într-o debara a librăriei. Urmase o partidă pe bancheta din spate a mașinii lui, în toaleta unui restaurant și în spatele unor tufișuri, în parc, de unde se alesese cu zgârieturi serioase pe pulpă. Apoi refuzase să îl mai vadă o vreme, acuzându-l că o tratează ca pe o femeie ușoară. Nefericitul suferise o cădere profundă. Umblase după ea, neconsolat, ca un câine, încercând s-o facă să-l ierte. Adela cedase, în cele din urmă, într-o seară, când el sărise gardul chiar aici, în casa bătrânei și o amenințase că se va sinucide, spânzurându-se în sufragerie, dacă nu îl primește înapoi. Se aruncase în genunchi, la picioarele ei și îi sărutase pantofii, plângând ca un copil când ea acceptase, drept compromis, să primească în dar un apartament în centrul civic, unde să se poată întâlni netulburați.
Colega de la Focșani și-a aprins o nouă țigară, a dat peste cap restul paharului de vin și a lăudat, birjărește, norocul Adelei, folosind la un moment dat un verb specific iubitorilor de echitație. A remarcat, cu dezamăgire, că, prin comparație, înghesuielile grăbite cu care o complimenta uneori șeful ei erau demne de milă și a promis, cu voce tare, să-l pălmuiască pe dobitoc cu următoarea ocazie. Aici discuția s-a apropiat înduioșător de mult de un basm în care o găină ciugulește de pe marginea drumului o mărgică. Adela a coborât de pe blat, s-a așezat în poala colegei, și, apucând-o de cap cu ambele mâini a sărutat-o zgomotos pe frunte. Tocmai se pregătea să-i descrie, detaliat, felul în care avea de gând să-și mobileze apartamentul, când a simțit mâna celeilalte, căutând să-i cuprindă sânul. În prima clipă, ofensată, a vrut să se smulgă din îmbrățișare. A rămas însă nemișcată, uimită de îndrăzneala atingerii, și în fața ochilor i-a apărut tânărul ei pretendent, despuiat, zbătându-se să se elibereze de sub săruturile sale, un trup slab, păros, care nu arătase nici cel mai mic semn fizic că ar fi fost stârnit în vreun fel. Păstrând capul colegei în palme s-a tras puțin în spate, a privit-o în ochi și apoi, eliberată, și-a lipit buzele de gura ei. S-a lăsat explorată și a răspuns jucăuș, căutând să muște ușor, fără să rănească, apoi s-a răsucit și s-a așezat cu ușurință deasupra colegei, încălecând-o și, în același timp împingând-o pe spate.
Nici una dintre ele nu a auzit pașii mamei care a intrat în bucătărie și le-a găsit hârjonindu-se. Abia când bătrâna a trecut pe lângă ele, mergând să-și toarne un pahar de apă de la chiuvetă, Adela i-a perceput prezența și a sărit speriată de pe scaun, lăsând-o pe colega ei să-și încheie, rușinată, nasturii. În liniștea jenantă care s-a lăsat în bucătărie se putea auzi, cu claritate, sforăitul nepăsător al soțului.
